Două avioane chineze au interceptat un avion american

Data publicării:
Practice makes perfect

Două avioane Suhoi Su-30 aparținând Chinei au interceptat un avion american, în spațiul aerian de deasupra Mării Chinei de Est, informează CNN. Unul dintre aparatele chineze s-a apropiat la 45 de metri de avionul american, potrivit unor oficiali citați de CNN.

Incidentul a fost anunțat de armata americană, care a reproșat Chinei maniera „neprofesionistă” în care s-a făcut interceptarea aparatului de tip WC-135. Armata americană s-a plâns de manevra efectuată de pilotul chinez, precum și de viteza și proximitatea ambelor avioane. A fost deschisă o anchetă.

Incidentul este discutat cu China prin canalele diplomatice și militare adecvate, a precizat un purtător de cuvânt al forțelor aeriene americane.

Potrivit americanilor, avionul SUA era în misiune pentru a detecta nivelul de radiație în spațiul aerian internațional de deasupra Mării Chinei de Est. Anterior, același aparat fusese folosit ca să depisteze eventuale dovezi ale unui test nuclear efectuat de Coreea de Nord.

Suspiciunile Chinei cu privire la activitățile pe care SUA le desfășoară în apele internaționale din Marea Chinei de Est au dus deja în repetate rânduri la tensiuni între cele două țări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Omul care ar conduce Rusia din umbra lui Putin. Adevăratul ‘țar’ de la Moscova și visul său de a...
Digi FM
VIDEO Polițiști locali, surprinși în timp ce bruscau o femeie și o scoteau cu forța dintr-o piață. Aceasta...
Pro FM
Bebe Rexha, reacție după ce a fost criticată că s-a îngrășat: „Știu asta, dar sunt mai puternică decât am...
Film Now
Ultimele imagini cu Gene Hackman și soția sa în public. Actorul și pianista Betsy Arakawa erau căsătoriți de...
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri...
Newsweek
Se dau bani pe cardul de energie! Ce pensie trebuie să ai ca să primești bani. Anunț OFICIAL
Digi FM
“Când nu ştii dacă te cheamă George sau Giordano, nu ai cum să fii suveranist”. Ciolacu și Simion, contre la...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Cea mai curioasă pisică face senzație pe TikTok. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări
Film Now
Ce relație avea Gene Hackman cu fiicele sale. Leslie Hackman rupe tăcerea: „Nu am mai discutat de câteva luni”
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...