Cum s-a format busculada în urma căreia au murit peste 150 de oameni la Seul. Ce a descoperit ancheta

Data publicării:
149 confirmed dead in Halloween stampede in Seoul's Itaewon, Seoul, South Korea - 30 Oct 2022
Majoritatea celor 158 de oameni morți în busculada din 29 octombrie erau tineri și adolescenți, zeci de mii de oameni adunându-se în districtul Itaewon din Seul pentru a sărbători Halloween-ul. Sursa foto: Profimedia Images
Din articol

Busculada în urma căreia au murit peste 150 de oameni în timpul sărbătorii de Halloween de anul trecut la Seul a fost cauzată de neglijenţă şi erori de pregătire, a concluzionat vineri ancheta poliţiei sud-coreene.

Victimele tragediei din cartierul Itaewon, cunoscut pentru viaţa sa de noapte, au fost în majoritate tineri coreeni costumaţi, dintre care numeroase femei de circa 20 de ani.

Echipa specială însărcinată cu ancheta, care a petrecut circa două luni pentru a aduna probe şi a interoga autorităţile responsabile, a concluzionat că au existat deficienţe enorme, atât la nivel de organizare, cât şi în reacţia de la faţa locului.

„Organizaţiile care au răspunderea legală să prevină şi să gestioneze catastrofele - poliţia, birourile districtuale din Seul şi compania publică Seul Metro - nu au luat nicio măsură de securitate în avans sau pregătirile lor au fost insuficiente”, a declarat şeful echipei de investigație, Sohn Jae-han, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Nu a fost luată nicio măsură corespunzătoare nici măcar după ce au fost primite apelurile de urgenţă” în ziua catastrofei, a insistat el, adăugând că lipsa de cooperare între autorităţile competente şi lentoarea comunicării au contribuit la creşterea numărului de decese.

Şase persoane au fost arestate în cadrul acestei anchete, printre care şi Lee Im-jae, fost comisar al poliţiei din Yongsan, responsabil de cartierul Itaewon, şi Park Hee-young, şeful districtului Yongsan. Ambii sunt în detenţie pentru neglijenţă profesională care a dus la deces.

159 de victime

În decembrie, un adolescent care a supravieţuit dramei a fost găsit mort şi pare că a fost vorba de suicid. Autorităţile au decis să îl includă în bilanţul tragediei, care a ajuns la 159 de victime.

Echipa de anchetatori s-a ferit totuşi să numească reprezentanţi din guvern sau din poliţie, susţinând că este „dificil să se concluzioneze că a existat o abatere de la datorie”.

Ministrul de Interne a fost criticat dur în urma tragediei, unii cerându-i demisia după ce a afirmat că mobilizarea unui număr mai mare de pompieri şi poliţişti nu ar fi împiedicat producerea dramei.

El s-a scuzat apoi în numeroase rânduri, în special faţă de familiile victimelor, săptămâna trecută, însă nu şi-a prezentat demisia.

Transformarea rapidă a Coreii de Sud, dintr-o naţiune săracă şi sfâşiată de război într-o economie de prim-plan cu rezonanţă culturală globală, rămâne o mândrie naţională.

Însă o serie de catastrofe care ar fi putut fi evitate, cum au fost drama de la Itaewon şi naufragiul feribotului Sewol din 2014 în care au murit 304 persoane, au zguduit încrederea coreenilor în autorităţi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...