Magnatul indian care a devenit al doilea în topul bogaților lumii, în locul lui Jeff Bezos

Data publicării:
Gautam Adani a devenit al doilea cel ma bogat om din lume.
Gautam Adani a devenit al doilea cel ma bogat om din lume. Foto: Profimedia

Jeff Bezos și-a pierdut statutul de al doilea cel mai bogat om din lume, coborând pe locul 3, după ce magnatul indian Gautam Adani a urcat rapid în topul Bloomberg al miliardarilor, relatează CNN.

Elon Musk rămâne pe primul loc, cu 260 de miliarde de dolari.

Adani a avut nevoie de mai puțin de 9 luni să ajungă pe locul 2, după ce a început anul pe locul 14.

ste prima dată când o persoană din Asia s-a clasat atât de sus în topul Bloomberg, care a fost mult timp dominat de antreprenorii americani din domeniul tehnologiei.

Averea lui Adani a ajuns la 146,9 miliarde de dolari datorită afacerilor conglomeratului său, Adani Group. Acesta se ocupă inclusiv de porturi și cărbune, domenii care au prosperat în ultimii ani.

Acțiunile unor companii din cadrul grupului Adani au crescut cu peste 1.000% din iunie 2020, reflectând optimismul investitorilor cu privire la puterea conglomeratului în domenii precum infrastructura și energia regenerabilă, pe care premierul indian Narendra Modi le-a anunțat ca priorități pentru dezvoltare.

În februarie, Adani l-a depășit pe un alt magnat indian, Mukesh Ambani, devenind cea mai bogată persoană din Asia.

Averea netă a lui Bezos a scăzut la 145,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Acțiunile Amazon au scăzut cu 3% ieri, iar de la începutul anului și-au pierdut 25% din valoare.


Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...