Luni a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată. „Din păcate, va fi doar primul dintr-o serie de noi recorduri”

Data actualizării: Data publicării:
încălzire globală
Luni a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată. Foto: Getty Images

Temperatura medie globală a atins un nou maxim luni, 3 iulie, depășind pentru prima dată 17 grade Celsius, relatează BBC.

Este cea mai călduroasă zi de când au început măsurătorile, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a anunțat Centrul Naţional pentru Previziuni de Mediu din Statele Unite.

Oamenii de știință cred că o combinație între efectele fenomenului El Niño și emisiile continue de dioxid de carbon ale omenirii conduc la încălzirea planetei.

Luna trecută a fost, de asemenea, confirmată ca fiind cea mai caldă iunie din lume înregistrată până acum.

Luni, temperatura medie globală a fost de 17,01 grade Celsius, depăşind precedentul record din august 2016, care era de 16,9 grade Celsius, într-o perioadă în care mai multe valuri de căldură s-au produs în mai multe regiuni ale lumii.

Sudul Statelor Unite suferă de câteva săptămâni din cauza unui dom de căldură intensă, potrivit Agerpres. În China, un val de căldură persistentă continuă să se manifeste, cu temperaturi în jurul valorii de 35 de grade Celsius. În Africa de Nord au fost înregistrate temperaturi apropiate de pragul de 50 de grade Celsius.

Chiar şi în Antarctica, unde este iarnă în prezent, au fost înregistrate temperaturi anormal de ridicate. Baza ucraineană de cercetări ştiinţifice Vernadski, amplasată în Argentine Islands din largul continentului acoperit de gheaţă, a înregistrat un nou record de temperatură pentru luna iulie: +8,7 grade Celsius.

„Aceasta nu este o piatră de hotar pe care să o sărbătorim”, a spus Friederike Otto, specialistă în climatologie la Institutul Grantham pentru Schimbări Climatice şi de Mediu din cadrul universităţii britanice Imperial College London.

„Este o sentinţă la moarte pentru oameni şi pentru ecosisteme”, a adăugat ea.

„Din păcate, va fi doar primul dintr-o serie de noi recorduri în acest an, pe măsură ce creşterile de emisii de dioxid de carbon şi de gaze cu efect de seră, alături de intensificarea evenimentului El Nino, împing temperaturile spre noi recorduri”, a spus Zeke Hausfather, cercetător la institutul de climatologie Berkeley Earth.

„Acum, când începe faza mai caldă a lui El Niño, ne putem aștepta la doborârea de recorduri zilnice, lunare și anuale mult mai multe în următorii 1,5 ani”, a spus cercetătorul Leo Simons.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...