Kim Jong Un s-a plimbat cu limuzina primită de la Putin

Data publicării:
kim jon un coboara din limuzina
Putin i-a făcut cadou lui Kim o limuzină Aurus. Foto: Profimedia Images

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a mers public cu mașina primită de la preşedintele rus Vladimir Putin ca „dovadă clară” a întăririi prieteniei dintre cele două ţări, a informat sâmbătă presa de stat de la Phenian.

Phenianul şi Moscova au strâns legăturille de când Kim s-a întâlnit cu Putin în Rusia, în septembrie, şi au promis că vor aprofunda relaţiile militare. Ei resping acuzaţiile occidentale conform cărora Coreea de Nord furnizează Rusiei obuze de artilerie şi rachete folosite la invadarea Ucrainei.

Plimbarea lui Kim vineri, cu limuzina rusă Aurus, este „dovada clară a prieteniei RPDC - Rusia, care se dezvoltă într-un mod cuprinzător la un nou nivel superior”, a declarat sora liderului Kim Yo Jong, potrivit presei de stat, preluată de Reuters și News.ro.

Kim Jong Un a supravegheat vineri exerciţiile militare aeriene şi a îndemnat la o pregătire „realistă” pentru război, după ce exerciţiile anuale comune care implică Coreea de Sud şi Statele Unite s-au încheiat în această săptămână.

„Numai antrenamentul realist legat în mod direct de război poate pregăti soldaţii ca luptători adevăraţi”, a declarat Kim, potrivit presei de stat.

Exerciţiile comune Coreea de Sud-SUA au fost primele de când Phenianul a renunţat, în noiembrie, la un pact militar intercoreean din 2018, menit să reducă tensiunile.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...