Kate, prințesa de Wales, a fost externată după două săptămâni de spitalizare

Data publicării:
Kate Middleton
Prințesa de Wales, Kate Middleton. Foto: Profimedia Images

Kate, prinţesa de Wales, s-a întors acasă, fiind exernată după ce a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală, a anunţat luni Palatul Kensington într-un comunicat, în care se precizează că soţia prinţului moştenitor face progrese în ceea ce priveşte ameliorarea stării de sănătate, relatează Reuters.

Reprezentanții Palatului Kensington au precizat că prinţesa Kate s-a întors acum acasă, în Windsor.

Kate, în vârstă de 42 de ani, a petrecut aproape două săptămâni la spitalul London Clinic, recuperându-se după ce a fost operată pentru o afecţiune nespecificată, dar necanceroasă. Natura exactă a operaţiei lui Kate, al cărei anunţ a fost o surpriză, nu a fost dezvăluită, dar se aşteaptă ca prinţesa să aibă nevoie de câteva luni de recuperare.

"Face progrese bune", precizează comunicatul Palatului Kensington, citat de News.ro. "Prinţul şi prinţesa doresc să mulţumească enorm întregii echipe de la London Clinic, în special personalului dedicat, pentru îngrijirea pe care i-au acordat-o", menţionează comunicatul transmis în numele prinţilor de Wales.

Regele Charles, socrul lui Kate, se află încă în acelaşi spital de unde a fost externată Kate, după ce vineri a suferit o intervenţie chirurgicală din cauza prostatei mărite.

Regele a vizitat-o pe nora sa, Catherine, înainte de propriul tratament la acelaşi spital.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...