Joe Biden le cere americanilor să treacă la obiceiuri alimentare mai bune

Data actualizării: Data publicării:
femeie care mananca un burger si se uita in telefon
Obiectivul va fi de a pune capăt foametei şi de a limita bolile legate de alimentaţie în SUA până în 2030. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, vrea ca americanii să-şi schimbe obiceiurile alimentare, iar miercuri urmează să decreteze, la un summit consacrat alimentaţiei, că este timpul ca SUA să pună capăt insecurităţii alimentare, abordând în acelaşi timp problema obezităţii în ţară, relatează AFP, citată de Agerpres.

Liderul democrat va lua cuvântul la conferinţa intitulată "Foamete, nutriţie şi sănătate", organizată la Casa Albă, care va reuni responsabili guvernamentali şi de asociaţii, precum şi experţi universitari care doresc să promoveze o Americă mai sănătoasă, potrivit unui înalt oficial.

Potrivit Casei Albe, obiectivul va fi "de a pune capăt foametei şi de a limita bolile legate de alimentaţie în Statele Unite până în 2030".

Un obiectiv "ambiţios, dar realizabil", care va necesita decrete prezidenţiale, dar şi aprobarea Congresului, a menţionat înaltul oficial citat, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului.

"Statele Unite încă nu au pus capăt foametei şi se confruntă cu o criză sanitară urgentă legată de nutriţie" - acest lucru la mai bine de 50 de ani după un summit similar organizat de Richard Nixon, a precizat Casa Albă.

Această ţară se confruntă în special cu o creştere a cazurilor de boli legate de alimentaţie precum diabetul de tip 2, obezitatea, hipertensiunea şi anumite tipuri de cancer.

"Consecinţele insecurităţii alimentare şi ale bolilor legate de dietă sunt grave şi de amploare considerabilă, afectând în mod disproporţionat populaţiile dezavantajate", a menţionat executivul american într-un comunicat, potrivit surselor citate.

"Nu există nicio reţetă miraculoasă care să remedieze aceste probleme complexe", a adăugat Casa Albă, subliniind în acelaşi timp că multe dintre aceste boli pot fi prevenite.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...