Joe Biden e vinovat de sustragerea de documente secretizate, dar nu va fi pus sub acuzare penală (procuror)

Data publicării:
Joe Biden
Președintele american, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Președintele Joe Biden se face vinovat de faptul că a sustras documente secretizat despre războiul din Afganistan și despre probleme de securitate americane, la momentul în care și-a încheiat mandatul de vicepreședinte, în 2017, însă nu va fi judecat penal, au transmis autoritățile judiciare americane, joi seară, conform Reuters. Argumentul procurorului special care se ocupă de caz este că Biden a predat imediat documentele autorităților atunci când acestea le-au cerut, dar și politica Departamentului de Justiție de a nu pune sub acuzare președinți în funcție.

Printre documentele care s-au aflat în posesia lui Biden s-au numărat un text scris de mână către președintele Obama, în 2009, în care Biden îi transmite că se opune unei creșteri a numărului de trupe în Afganistan, dar și alte mesaje scrise de mână în legătură cu informări de intelligence și întâlniri ale consiliului de securitate națională.

Informațiile au fost făcute publice de Robert Hur, procurorul special care s-a ocupat de caz.

Biden i-a mărturisit unui scriitor care se ocupa de memoriile sale, în februarie 2017, că a găsit „toate chestiile secretizate la etajul de jos”, conform raportului. Hur explică în raportul său că această mărturisire a creat „cel mai bun scenariu” pentru Biden.

Hur a mai spus că Biden nu ar fi fost pus sub acuzare penal nici dacă Departamentul Justiției nu ar fi avut o politică veche de a nu pune sub acuzare președinți în funcție.

Biden și Trump au amândoi probleme legate de sustragerea de materiale secretizate

Membrii echipei juridice a președintelui Biden au descoperit documentele secretizate la biroul lui Biden de la un think-tank din Washington, dar și la reședința privată a acestuia din Wilmington, în Delaware.

Trump, la rândul său acuzat pentru sustragere ilegală de documente secretizate, se confruntă cu un proces dificil după ce a păstrat documentele cu conținut extrem de sensibil la stațiunea sa din Florida și a obstrucționat activ eforturile guvernului american de a le recupera.

Deși există similitudini între cele două cazuri, ele sunt, totuși, foarte diferite – numărul documentelor din posesia lui Biden era mic, includea note scrise de mână de acesta pe vremea când era vicepreședinte, iar echipa lui Biden le-a predat imediat ce le-a descoperit autorităților.

Trump de cealaltă parte, avea documente cu conținut extrem de sensibil și a refuzat să le predea autorităților. Există inclusiv indicii că personaje care s-au perindat la stațiunea lui Trump, Mar-a-Lago, au avut acces la aceste documente.

Trump a refuzat să înapoieze documentele până când FBI a decis să le recupereze printr-o percheziție, în 2022. Hur, procurorul care s-a ocupat de cazul lui Biden, s-a aflat în funcții importante în Departamentul de Justiție în perioada administrației Trump. A fost numit în 2023 să se ocupe de caz.

Merrick Garland, actualul șef al departamentului, l-a numit pe Hur tocmai pentru a oferi asigurări de independență în acest caz.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
Cum arată o zi din viața antreprenorului care vrea să devină adevăratul Benjamin Button. Ia 100 de suplimente...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...