Japonia își avertizează cetățenii din China să „nu vorbească tare pe stradă”, de teama represaliilor după deversarea de la Fukushima

Data publicării:
Restaurant într-un mall
Restaurant japonez din Shanghai. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Guvernul Japoniei le-a transmis cetățenilor săi stabiliți în China să rămână discreți, inclusiv să vorbească încet în public, după tensiunile tot mai accentuate cu regimul de la Beijing, în urma planului de eliberare în ocean a apei radioactive de la Fukushima, relatează Reuters.

În mesaje amplificate de propaganda chineză transmisă prin presa de stat, regimul de la Beijing a cerut vreme de luni de zile Japoniei să renunțe la planul „egoist și dăunător”, deși consensul științific și cel al AIEA este că apa este sigură și că aruncarea ei în ocean nu va avea vreun efect real.

După ce deversarea apei a început, joi, China a anunțat că interzice complet toate produsele de origine acvatică din Japonia, fapt ce a complicat și mai mult relațiile chino-japoneze, deja afectate de luni de zile de acțiunile agresive ale Chinei în Asia de Est și de situația istorică dintre cele două țări.

„Când ieșiți afară, încercați să aveți grijă și să nu vorbiți japoneză tare, dacă nu este necesar”, a transmis ambasada niponă într-o alertă pe site-ul ei, publicat vineri.

Mesajul i-a mai sfătuit pe cetățenii japonezi să „aibă mare grijă la zonele din jurul ambasadei”, dacă intenționează să vină acolo.

Consultatul japonez din Hong Kong a emis, de asemenea, o notă de atenție că ar putea exista proteste legate de planul de eliberare a apei în ocean, după ce un marș al 100 de oameni a fost pornit, joi, pe străzile metropolei.

Cozile lungi la restaurantele sushi japoneze din Hong Kong, însă, arată că există susținere pentru consensul științific și că oamenii nu sunt îngrijorați de problemă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...