Instalațiile nucleare din Iran au fost închise în timpul atacului împotriva Israelului

Data publicării:
iran instalații nucleare
Inspectorii AIEA verifică frecvent principalele instalaţii nucleare ale Iranului. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului împotriva Israelului, a precizat luni directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Rafael Grossi a precizat că este preocupat de posibilitatea unor represalii israeliene și a decis retragerea temporară a inspectorilor din aceste locații.

Cu prilejul unei conferinţe de presă la New York în marja unei reuniuni a Consiliul de Securitate al ONU, consacrată centralei ucrainene Zaporojie, Grossi a fost întrebat despre posibilitatea unor represalii israeliene împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

'Suntem preocupaţi întotdeauna de această posibilitate', a răspuns şeful AIEA.

'Ceea ce pot să vă spun este că inspectorii noştri în Iran au fost informaţi de guvernul iranian că ieri (duminică, n.r.), toate instalaţiile nucleare pe care le inspectăm în fiecare zi vor rămâne închise din raţiuni de securitate', a adăugat el.

Deşi instalaţiile au fost redeschise luni, 'am decis să nu las inspectorii să revină atât timp cât situaţia nu este complet clară. Vom relua mâine (marţi, n.r.)', a explicat Grossi.

Această închidere 'nu a avut impact asupra activităţilor noastre de inspecţie. Dar, desigur, facem apel în continuare la cea mai mare reţinere', a mai spus el.

AIEA inspectează cu regularitate principalele instalaţii nucleare ale Iranului, precum uzina de la Natanz de îmbogăţire a uraniului, aflată în centrul programului nuclear iranian.

În 1981, Israelul a bombardat reactorul nuclear de la Osirak, în Irak, în pofida opoziţiei Washingtonului.

În 2018, Israelul a admis că lansase, în urmă cu 11 ani, un raid aerian ultrasecret împotriva unui reactor nuclear în estul Siriei.

Serviciile secrete israeliene sunt de asemenea acuzate de Teheran de asasinarea în 2010 a doi fizicieni iranieni în domeniul nuclear şi de răpirea altuia în anul precedent.

Tot în 2010, programul nuclear iranian a suferit un atac cibernetic foarte sofisticat cu virusul Stuxnet, atac atribuit de Teheran Israelului şi Statelor Unite, şi care a provocat o serie de pene în parcul său de centrifuge utilizate pentru îmbogăţirea uraniului.

Israelul acuză Iranul, care dezminte, că vrea să se doteze cu bomba atomică, şi afirmă că încearcă prin toate mijloacele să împiedice acest rezultat.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...