Germania vrea să îi taie privilegiile de fost cancelar lui Gerhard Schroeder din cauza apropierii sale de Putin

Data publicării:
Gerhard Schroeder îl salută pe Vladimir Putin
Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, este un apropiat al dictatorului rus și are legături importante cu companii rusești. Foto: Profimedia Images

Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, ar urma să fie sancționat de guvernul german pentru refuzul său de a condamna explicit invazia rusească în Ucraina dar și pentru apropierea sa de dictatorul de la Kremlin. Coaliția de guvernare de la Berlin, condusă de SPD, partidul lui Schroeder, ar vrea să-i elimine din drepturile speciale de care aceste beneficiază ca fost cancelar.

Conform unei propuneri a guvernului ce ar urma să fie aprobată de comisia pentru buget, joi, Schroeder îşi va pierde biroul pus la dispoziţie şi personalul aferent, dar îşi va putea păstra pensia şi protecţia personală, conform Agerpres. Propunerea coaliţiei nu dă curs cererii opoziţiei conservatoare ca Schroeder să-şi piardă şi pensia.

Opoziţia a argumentat că Schroeder dăunează reputaţiei internaţionale a Germaniei prin faptul că nu se distanţează de Putin şi îşi păstrează funcţiile în diferite companii energetice rusești.

Gerhard Schroeder a fost cancelar din 1998 până în 2005.  Ulterior a lucrat pentru companiile Nord Stream, Gazprom şi Rosneft, printre altele. Conducerea SPD i-a cerut să demisioneze din partid şi au existat, de asemenea, cereri pentru excluderea sa.

Anterior, actualul cancelar, Olaf Scholz, tot din SPD, i-a cerut lui Schroeder să demisioneze din funcțiile pe care le ocupă în companii rusești precum Gazprom.

„Nu cred că este corect ca Gerhard Schroeder să exercite aceste funcţii şi, de asemenea, cred că ar fi corect ca el să demisioneze”, spunea Scholz la începutul lunii martie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta