După Polonia, și Lituania a construit un gard la granița cu Belarus. E lung de 500 de kilometri și are 4 metri înălțime

Data publicării:
Lituania a anunţat că a finalizat construcţia unei bariere de-a lungul frontiere sale cu Belarusul
Lituania a anunţat că a finalizat construcţia unei bariere de-a lungul frontiere sale cu Belarusul. Foto: GettyImages

Lituania a anunţat că a finalizat construcţia unei bariere de-a lungul frontiere sale cu Belarusul, menită să contracareze imigraţia ilegală.

Bariera, sub forma unui gard de patru metri înălţime şi cu sârmă ghimpată, se întinde pe circa 550 de kilometri din frontiera comună de aproximativ 700 de kilometri.

„Pe toate secţiunile, lucrările sunt încheiate în proporţie de 100%”, a spus şefa guvernului lituanian, Ingrida Simonyte. Pe restul frontierei, care traversează mlaştini, lacuri şi râuri, este „tehnic imposibil” să se construiască o barieră fizică, a adăugat ea.

În Lituania, imigraţia ilegală a crescut puternic în acest an, cu circa 4.200 de migranţi - în principal originari din Orientul Mijlociu şi din Africa - ce au reuşit să treacă frontiera dinspre Belarus, relatează AFP, citată de Agerpres.

Occidentul a acuzat regimul belarus că orchestrează acest aflux de imigranţi împreună cu aliatul său rus, în cadrul unui „atac hibrid”, acuzaţie pe care Minskul o respinge.

Lituania duce o politică ce vizează respingerea migranţilor, fiind acuzată că aplică respingeri ilegale.

În pofida acestor acuzaţii, Simonyte a declarat că ţara sa va continua această controversată tactică şi va analiza posibilităţile legale ce i-ar permite să o menţină fără a impune o stare de urgenţă. Însă, a admis ea, acest lucru va fi o provocare în contextul dreptului internaţional asupra acestei probleme.

„Vom avea mult de lucru în acest domeniu”, a recunoscut Simonyte.

Numărul de migranţi în situaţie ilegală care încearcă să treacă în Lituania a crescut din nou în ultimul timp. Sâmbăta trecută, poliţiştii de frontieră lituanieni au respins intrarea a 125 de migranţi, cel mai mare număr de la începutul anului.

Poliţiştii de frontieră lituanieni îi acuză pe omologii lor belaruşi că îi ajută pe migranţi să intre în Lituania. Ei „participă activ la deteriorarea gardului”” nou construit, a declarat Rustamas Liubajevas, şeful poliţiei de frontieră lituaniene.

„De la începutul lui iulie, au fost înregistrate 95 de cazuri de distrugeri”, a precizat el.

Și Polonia a încheiat în iunie construcţia unui gard de 187 de kilometri la frontiera cu Belarusul, pentru a împiedica trecerea migranţilor.

Polonia are o graniţă de 418 km cu Belarusul, dar cu excepţia porţiunii protejate de gard, traseul trece mai ales prin lacuri şi râuri.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...