Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgență pentru a discuta haosul de la granița UE cu Belarus

Data actualizării: Data publicării:
oameni cu copaci pe fundal si elicopter deasupra
Câteva zeci de migranți au distrus gardul de la granița Belarus-Polonia iar deși unii au fost prinși, o parte au reușit să fugă. Imagine cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgență, joi, pentru a se discuta situația tensionată de la granițele Uniunii Europene cu Belarus. Reuniunea a fost solicitată de Estonia, Franța și Irlanda.

Această reuniune va avea loc cu uşile închise, în timp ce tensiunea nu scade între Polonia şi Belarus, susţinut de Rusia şi acuzat de „terorism de stat” de către Varşovia, relatează Agerpres.

„Astfel de situaţii nu ar trebui folosite din motive politice şi să devină o cauză de tensiuni între state”, a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei de presă zilnice, purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric.

„Secretarul general Antonio Guterres urmăreşte cu îngrijorare situaţia de la graniţa dintre Belarus şi Polonia” şi reaminteşte „importanţa gestionării problemelor migraţiei şi refugiaţilor în conformitate cu principiile umanitare şi cu dreptul internaţional”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Peste 2.000 de migranţi au campat de câteva zile într-o zonă împădurită de la graniţa cu Polonia, care a ridicat un gard din sârmă ghimpată şi nu mai puţin de 15.000 de soldaţi au fost desfăşuraţi pentru a le bloca accesul migranţilor.

Europenii l-au acuzat de săptămâni întregi pe dictatorul bielorus, Aleksandr Lukaşenko, că a alimentat criza prin eliberarea de vize migranţilor şi aducându-i la graniţă ca răzbunare pentru sancţiunile europene impuse în urma reprimării opoziţiei bieloruse.

Citește și: Cristian Diaconescu: Situația de la granița UE cu Belarus este foarte gravă, se pare că va escalada. Este o formă de război hibrid

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Ion Ţiriac a pus ochii pe un castel cu o istorie aparte. Cine este îngropat în curte și cât l-ar costa pe...
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...