Confruntări armate între două foste republici sovietice. OTSC, organizația de securitate creată de Rusia, se oferă să intervină

Data actualizării: Data publicării:
tanchist kargaz
Confruntări armate au reizbucnit între Kârgâzstan și Tadjikistan, două foste republici sovietice care se confruntă cu lipsa apei Foto: Profimedia Images

Mari porţiuni de frontieră între diferite ţări ale Asiei Centrale nu au fost delimitate după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, alimentând tensiuni etnice, economice sau sociale în această vastă regiune, unde populaţia de la sate trăieşte adesea în mare sărăcie. De pildă, între locuitorii regiunii dintre Tadjikistan și Kârgâzstan au loc adesea confruntări pentru pământuri şi acces la apă, uneori necesitând intervenţia poliţiei de frontieră.

În primăvara anului 2021, lupte sângeroase au avut loc între forţele armate ale celor două ţări în jurul enclavei tadjice Voruh din Kârgâzstan. Aceasta este o zonă de tensiuni legate în special de probleme ce ţin de accesul la apă al acestor două foste republice sovietice foarte sărace. Violenţele de anul trecut s-au soldat cu aproape 60 de morţi, fiind cele mai sângeroase după mai mulţi ani şi alimentând temeri privind o escaladare a tensiunilor între cele două ţări vecine.

Joi seara, între cele două părți a izbucnit o nouă confruntare. Unităţi ale poliţiilor de frontieră ale Kârgâzstanului şi Tadjikistanului erau angajate în lupte armate în aceeași zonă sensibilă în care cele două ţări s-au mai confruntat în primăvara trecută, a relatat AFP, preluată de Agerpres.

Confruntări cu grenade și tiruri de mortiere

Cele mai intense schimburi de focuri au loc acum în zona satelor Tort-Kocio şi Cir-Dobo, potrivit unui comunicat emis de poliţia de frontieră a Kârgâzstanului, care acuză poliţia de frontieră tadjică de utilizarea de lansatoare de grenade şi mortiere. „Situaţia s-a degradat, partea tadjică deschizând focul asupra unităţilor” kârgâze în jurul orelor locale 19:35 (13:35 GMT), arată comunicatul.

Potrivit aceleiaşi surse, conflictul a început prin blocarea drumului Batken-Isfan de către cetăţeni tadjici, însoţiţi de poliţişti de frontieră ai Tadjikistanului.

Confruntările de joi au provocat deja moartea şi rănirea câtorva persoane, militari şi civili, şi au determinat evacuarea locuitorilor din satele de lângă frontieră, a transmis agenția de presă rusă TASS.

Tadjikistanul, ţară autoritară şi foarte închisă, nu a comentat imediat situaţia şi în general se arată foarte zgârcită în informaţii în acest tip de conflict, precizează France-Presse.

Anul trecut, după ce părțile s-au învinovățit reciproc, au convenit în cele din urmă un armistiţiu. Negocierile s-au purtat direct între preşedintele kârgâz, Sadîr Japarov, şi omologul său tadjic, Emomali Rahmon.

OTSC, care a intervenit în Kazahstan, se oferă să intervină și acum

Joi seara, Stanislav Zasi, secretarul general al Oorganizației Tratatului pentru Securitate Colectivă, organizație de securitate regională care gravitează în jurul Rusiei, a discutat la telefon cu secretarii Consiliilor de Securitate ale Tadjikistanului şi Kârgâzstanului, îndemnând la încetarea imediată a focului la frontiera între cele două ţări, potrivit ageniției TASS.

„OTSC este gata să acorde Kârgâzstanului şi Tadjikistanului ajutorul necesar pentru soluţionarea conflictului”, a subliniat Zasi.

Din OTSC fac parte, alături de Rusia, Kazahstan, Belarus, Armenia, Tadjikistan şi Kârgâzstan.

Kazahstanul, putere regională considerată multă vreme o oază de stabilitate, a fost zguduită recent de manifestaţii care au degenerat în revolte şi represiune armată, mai ales la Almatî, centrul economic al ţării. Preşedintelui kazah în exerciţiu Kasîm-Jomart Tokaev a dat ordinul să se tragă în manifestanţi fără somaţie, atribuind violenţele unor „bandiţi şi terorişti” din străinătate, ceea i-a servit ca argument pentru a chema în ajutor forţele comune ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă.

După înăbuşirea protestelor, aceste „forţe de menţinere a păcii” au fost retrase la solicitarea președintelui kazah.

Prin urmare, la 30 de ani după prăbuşirea Uniunii Sovietice, Asia Centrală rămâne o regiune instabilă.

Kârgâzstanul a trecut din 2005 până în prezent prin trei revoluţii şi o explozie de violenţe etnice, în timp ce Tadjikistanul înregistrează confruntări sporadice cu grupări armate islamiste şi încă îşi pansează rănile unui război civil care a avut loc la începutul anilor 1990.

Citiți și: O pană majoră de curent electric a afectat Kazahstanul, Kârgâzstanul şi Uzbekistanul

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...