Canada încheie un acord istoric cu peste 300 de popoare indigene și le despăgubește cu o sumă record

Data actualizării: Data publicării:
Justin Trudeau
Acord istoric între Canada și 325 de popoare indigene. Foto: Profimedia Images

Canada ia o decizie istorică și alocă 3 miliarde de dolari pentru popoarele indigene. Gestul este menit să repare prejudiciul suferit timp de mai bine de un secol când  peste 150.000 de copii au fost luați din familiile lor și internaţi cu forţa în şcoli rezidenţiale religioase, transmite AFP, citată de Agerpres. O comisie de anchetă a calificat sistemul de şcoli-internat drept un "genocid cultural".

Premierului Justin Trudeau a anunţat sâmbătă un acord istoric cu 325 de comunităţi indigene pentru a le despăgubi cu aproape 3 miliarde de dolari canadieni pentru abuzurile suferite în perioada dintre sfârşitul secolului al XIX-lea şi anii 1900.

"Canada se angajează să repare prejudiciul colectiv cauzat de sistemul şcolilor rezidenţiale şi de pierderea limbii, culturii şi a patrimoniului", potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Relaţiile Coroană-Indigeni.

Timp de aproape un secol, aproximativ 150.000 de copii indigeni au fost luaţi din familiile lor şi înscrişi cu forţa în 139 de şcoli-internat, adesea conduse de Biserica Catolică, fiind izolaţi de familiile, limba şi cultura lor.

Mii de copii nu s-au mai întors în familiile lor şi abia în ultimii ani au fost realizate investigaţii pentru a face lumină asupra tragicului trecut colonial al acestui fost teritoriu al Imperiului Britanic.

Suma record anunţată sâmbătă îşi propune să compenseze aceste 325 de comunităţi din vestul Canadei în vederea "revitalizării educaţiei, culturii şi limbii indigene pentru a sprijini supravieţuitorii în procesul lor de vindecare şi reconectare cu patrimoniul lor", potrivit comunicatului oficial.

De mai bine de doi ani, acest trecut colonial întunecat a fost adus în discuţia publică pe măsură ce morminte ale unor copii au fost descoperite în apropierea acestor instituţii. Au fost identificate deja peste 1.300 de morminte, cel mai recent în urmă cu aproximativ zece zile.

Modalităţile precise de alocare a celor 2,8 miliarde de dolari canadieni vor fi decise de Curtea Federală pe 27 februarie.

Este deja stabilit că 200.000 de dolari canadieni vor fi plătiţi fiecărei persoane implicate în acţiunea colectivă de despăgubire prin "fonduri de lansare iniţiale, care însumează 325 de milioane de dolari" canadieni.

O comisie naţională de anchetă a calificat în 2015 acest sistem de şcoli-internat drept "genocid cultural".

Într-o vizită întreprinsă în Canada în iulie anul trecut, Papa Francisc a cerut "iertare pentru răul" făcut timp de zeci de ani în aceste şcoli pentru indigeni şi s-a declarat "îndurerat" de aceste practici, care erau încurajate de doctrinele Bisericii Catolice din acea epocă.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta