Ca să combată traficul de droguri, primarul din Amsterdam vrea să poată fi cumpărată cocaină din farmacii: „Infractorii fac miliarde”

Data publicării:
barbat care tine un plic de droguri in mana
Primarul spune că „războiul împotriva drogurilor este o bătălie pierdută”. FOTO: Shutterstock

Pentru primarul Amsterdamului, Femke Halsema, reglementarea drogurilor tari, precum cocaina şi MDMA, este singura modalitate de a combate traficul de droguri şi consecinţele sale „dezastruoase” pentru economia şi securitatea capitalei olandeze, relatează AFP, citată de News.ro.

„Am putea să ne imaginăm că cocaina ar putea fi obţinută de la farmacişti sau prin intermediul unei scheme medicale”, a declarat Femke Halsema într-un interviu acordat AFP.

Nu este pentru prima dată când primarul din Amsterdam spune că vrea să legalizeze şi să reglementeze vânzarea, posesia şi consumul de cocaină. În ianuarie, într-un interviu acordat ziarului olandez Financieele Dagblad, Femke Halsema îşi exprima convingerea fermă că dezincriminarea şi legalizarea vânzării de droguri precum cocaina ar putea fi o măsură strategică pentru combaterea crimei organizate şi pentru creşterea siguranţei publice în Amsterdam.

Primarul spune că „războiul împotriva drogurilor este o bătălie pierdută”

Războiul împotriva drogurilor este o bătălie pierdută, consideră Halsema. Ea a subliniat că actuala interzicere a drogurilor a dat, fără să vrea, putere organizaţiilor criminale, permiţându-le să înflorească şi să acumuleze profituri de miliarde de euro.

„Am predat piaţa unor infractori fără scrupule. Aceştia fac miliarde. Între timp, războiul împotriva drogurilor dezorganizează ţări întregi, făcând nenumărate victime şi consolidând modelul de afaceri al infractorilor”, a explicat ea.

Confiscările de cocaină în Olanda au crescut anul trecut. Autorităţile vamale olandeze au capturat aproape 60 de tone de cocaină în 2023, faţă de 51 de tone în 2022. Cele mai mari cantităţi au fost găsite în porturile Rotterdam şi Vlissingen, iar traficul a crescut şi în aeroporturi, potrivit guvernului olandez.

În decembrie anul trecut, Olanda a lansat prima etapă a procesului său de reglementare a cultivării canabisului.

Războiul împotriva drogurilor este „doar o veste bună pentru crima organizată”, a declarat Halsema şi într-un interviu acordat Bloomberg în 2022.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...