Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29.
Zaprianov s-a adresat parlamentului în cadrul programului de interpelări, răspunzând unei întrebări a parlamentarului Rumen Ghecev din Coaliţia pentru Bulgaria despre o achiziţie publică lansată de Ministerul Apărării pentru revizia şi recondiţionarea a şase motoare de MiG-29.
Conform Programului de Dezvoltare a Capacităţilor de Apărare al forţelor armate bulgare până în 2032, avioanele MiG-29 urmează să rămână în uz până în 2028, când noile F-16 vor ajunge la capacitate operaţională completă, a precizat ministrul apărării.
„Având în vedere că livrarea noilor avioane de vânătoare va începe în 2025, iar pentru atingerea capacităţilor operaţionale complete este nevoie de o perioadă suplimentară de cel puţin trei ani pentru instruirea piloţilor, a fost planificată o finanţare suplimentară pentru întreţinerea motoarelor MiG-29 până în 2028”, a spus Zaprianov.
Pentru a asigura funcţionarea avioanelor MiG-29 şi Su-25, în planul unic de finanţare al Ministerului Apărării sunt prevăzute puţin peste 13 milioane de leva pentru revizia motoarelor de MiG-29.
Ministrul apărării a mai spus că pentru patrularea întregului spaţiu aerian bulgar sunt necesare cel puţin 1.600 de ore, în timp ce piloţii în serviciu activ au peste 35 de ore de zbor lunar. „Piloţii trebuie să înregistreze mult mai multe ore de zbor, deocamdată i-am limitat la misiuni de patrulare aeriană”, a spus Zaprianov.
În 15 aprilie, el afirmase într-un interviu televizat că se aşteaptă ca Bulgaria să aibă opt avioane F-16 şi 14 piloţi instruiţi pentru acestea până la sfârşitul lui 2025, aşa cum s-a convenit cu SUA. Şapte din aeronavele bulgare se află deja pe banda de montaj, ceea ce înseamnă că trei din ele vor fi gata până la sfârşitul lui 2024. Ele vor rămâne în SUA până în martie 2024, pentru a fi utilizate la instruirea a încă doi piloţi şi 84 de tehnicieni. Alte trei avioane de vânătoare vor fi livrate Bulgariei în trimestrul al doilea din 2025, iar celelalte două vor fi disponibile până la sfârşitul anului viitor.
Editor : Liviu Cojan