Al treilea om în ierarhia Bisericii Catolice, pus sub acuzare pentru infracțiuni sexuale

Data actualizării: Data publicării:
Cardinal George Pell Arrives For Royal Commission Appearance
FOTO: Gulliver/Getty Images

Cardinalul George Pell, personalitatea catolică de rangul cel mai înalt din Australia, totodată trezorier al Vaticanului, a fost pus sub acuzare pentru multiple abuzuri sexuale asupra unor copii, relatează agențiile de presă. 

Cardinal George Pell Arrives For Royal Commission Appearance
FOTO: Gulliver/Getty Images

George Pell a fost interogat la Roma de poliţia australiană, în octombrie, în urma unor acuzaţii de pedofilie pe care prelatul le respinge.

Poliţia din statul australian Victoria a anunțat că l-a inculpat pe George Pell, acum în vârstă de 75 de ani, pentru agresiune sexuală. Incidentele s-au petrecut cu mulți ani înainte. Comisarul-adjunct Shane Patton a precizat însă că există mai multe plângeri cu privire la aceste fapte.

Potrivit lui Patton, prelatul urmează să se prezinte pe 18 iulie la un tribunal din Melbourne, pentru a fi audiat.

Acuzaţiile formulate împotriva cardinalului Pell au apărut după o anchetă îndelungată cu privire la răspunsul instituţiilor în Australia faţă de abuzuri sexuale comise asupra unor copii. Ancheta a fost solicitată de Guvern în 2012.

Cardinalul Pell a fost audiat în trei rânduri şi a recunoscut în fața comisiei de anchetă că a „eşuat” în gestionarea problemei preoţilor pedofili din statul Victoria, în anii '70.

George Pell a devenit preot în 1966, la Roma, după care a revenit în Australia în 1971, unde a urcat treptele ierarhiei catolice. În 2014 a fost desemnat trezorier al Vaticanului de Papa Francisc, urmând să asigure mai multă transparenţă. Această demnitate îl face să fie considerat al treilea oficial ca rang în ierarhia Bisericii Catolice.

Timp de două decenii, cardinalul a fost una dintre personalitățile Bisericii Catolice angrenate în dezbaterile pe teme controversate precum homosexualitatea, SIDA sau cercetările cu celule stem. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...