Noul timbru de mediu va fi adoptat prin OUG. Reguli noi pentru şoferi
Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat că la finalul lunii martie va fi adoptată, prin OUG, noua legislație care va intra în locul fostului timbru de mediu.
În forma actuală, proiectul de lege prevede ca service-urile care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinilor să fie obligate să le lipească acestora pe parbriz un abțibild conform cu clasa de poluare a automobilului respectiv.
Eco-vinietele vor fi lipite, în momentul ITP-ului și vor avea şapte culori diferite, câte una pentru fiecare tip de motorizare, de la Non-euro, la Eco-hibrid.
Deocamdată, șoferii vor avea de plătit doar câțiva lei pentru aplicarea eco-vinietei. Până la mijlocul lui 2019 se estimează că toate mașinile aflate în circulație pe drumurile publice vor avea abțibildul pe parbriz. Proiectul prevede ca tot până la această dată marile orașe să fie împărțite în zone, în funcție de care șoferii să plătească o taxă mai mică sau mai mare pentru a le tranzita.
Ministrul Mediului vrea o formă prietenoasă de taxare pentru șoferii care ajung în centru, cum ar fi sms-ul. De asemenea, sunt luate în calcul și stabilirea unor abonamente lunare.
Totuși eco-vinietele nu țin loc de rute ocolitoare ale centrelor urbane, având în vedere că în multe orașe centurile nu au fost refăcute sau lipsesc cu desăvârșire. Ministrul a lăsat de înțeles că înainte de a fi introdus viitorul sistem de taxare, va fi asigurată și infrastructura necesară.