Presiuni pentru deschiderea a 15 kilometri din autostrada Lugoj-Deva

Doru Cireaşă Data publicării:
razvan cuc

În ultimele două săptămâni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a realizat o a doua inspecție tehnică a autostrăzii Lugoj Deva, lotul 2, în vederea deschiderii acesteia pentru trafic. Deschiderea urmează să amelioreze imaginea Guvernului și Ministerului Transporturilor, cum autostrada nu este propriu-zis terminată. Lista lucrărilor care trebuie făcute este mare, după cum arată documente deținute de Digi24.ro.

razvan cuc

Foto: Răzvan Cuc, ministru al Transporturilor, s-a dus personal să vadă stadiul celor 15 kilometri de autostradă

Kilometri buni de șanțuri destinate scurgerei apelor, structuri casetate de beton, drumuri de întreținere, inclusiv un pasaj peste un drum județean, conține lista lucrărilor nefăcute de constructorul Impregilo Salini la al doilea lot din autostrada Lugoj - Deva.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a vizitat vineri șantierul lucrărilor, într-o acțiune neanunțată de Ministerul Transporturilor. El pare că a ținuit personal să fie prezent la inspecția tehnică făcută de companie care a avut loc în perioada 15 -17 februarie. Aceasta a avut loc la doar două săptămâni după o altă inspecție desfășurată la începutul acestei luni.

Evident, în două săptămâni progreseul lucrărilor nici nu ar fi avut cum să fie important. Totul pare însă a avea legătură cu dorința de deschidere a frânturii de autostradă pentru trafic. Secțiunea ce ar putea fi deschisă are o lungime de 15 kilometri și este doar o parte din al doilea lot al autostrăzii, lung de 28 de kilometri. Întreaga autostradă Lugoj Deva are în jur de 90 de kilometri și este compusă din patru loturi, din care doar primul, cel dinspre Lugoj, este deschis.

In absența oricăror alte realizări notabile în zona de autostrăzi, deschiderea celor 15 kilometri pare a fi o prioritate guvernamentală. În luna ianuarie ministrul Răzvan Cuc promitea deschiderea celor 15 kilometri între 6 și 10 februarie. Anunțul fusese făcut după ce premierul Sorin Grindeanu afirmase că nu este normal ca tronsonul Traian Vuia - Margina să stea închis și să nu poată fi recepționat ”din cauza birocrației”. Referirea era făcută la faptul că înțelegerea semnată cu Salini-Impregilo prevedea deschiderea integrală a autostrăzii și nu a unei fracțiuni.

Raportul realizat de ingineri la începutul lunii ianuarie arăta însă că nu birocrația e de vină, ci faptul că lucrările nu sunt terminate. Lista lucrărilor neterminate (vezi foto pentru o informație completă) include 3,24 kilometri de șanțuri de executat, racorduri ale șanțurilor cu podețele, vreo doi kilometri de saltele anticorozive, execuție drum întreținere, finalizare gard și porți acces, structuri casetate, pasaje. Digi24.ro a relatat zilele trecute faptul că mai sunt de făcut lucrări la această autostradă.

lista 1 lugoj deva

lista 2 lugoj deva

Lista lucrărilor de terminat mai cuprinde elmente de semnalizare și comunicații ITS, marcaje rutiere, iluminat al autostrăzii, dar și numeroase lucrări la nodul rutier de la Margina, inclusiv asfaltare bretele acces și mutarea mormanelor excavate de pământ.

Care este soluția?

Dacă în pofida faptului că lucrările nu sunt terminate și că Impregilo Salini este un partener de afaceri imprevizibil (firma italiană cere zeci de milioane de euro daune pentru așa zise pierderi înregistrate la lotul 3 din Sibiu-Orăștie) se dorește totuși recepția și deschiderea secțiunii, există o portiță legală.

Dacă o parte a lucrărilor nu sunt terminate, iar acestea  nu sunt de foarte mare importanță, se face recepția după inspecția tehnică, iar lucrările neterminate se trec într-o anexă la procesul verbal de recepție. Obligația constructorului este să le termine în cel mult două luni. În cazuri excepționale acesta mai beneficiază de un termen suplimentar de o lună.

Oficiali ai MT și CNAIR nu au putut preciza dacă în urma inspecției de vineri se va semna recepția și se va deschide autostrada. Antreprenorul italian dorește recepția chiar si parțială a autostrăzii deoarece acesta i-ar permite o recuperare chiar și parțială, proporțional cu mărimea porțiunii recepționate, a garanției de bună execuție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Makaveli, care este numele real al interlopului TikTok. Are un...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...