Preţul benzinei creşte în Europa la cel mai ridicat nivel de după 2017, chiar dacă cererea este afectată de pandemie

Data actualizării: Data publicării:
preturi benzina
Preţul benzinei creşte în Europa. Foto: Getty Images

Prețul benzinei în Europa a crescut considerabil, deși cererea este mult mai mică din cauza restricțiilor și a măsurilor de carantină impuse de pandemia de coronavirus. Motivul este dat de rafinăriile de pe continent care şi-au redus producţia, dar şi-au majorat exporturile de combustibili. 

La începutul acestei luni, diferenţa între preţul la care se tranzacţionează benzina comparativ cu ţiţeiul brut a atins cel mai ridicat nivel de după 2017. Aceasta a dus preţurile de vânzare cu amănuntul la cel mai ridicat nivel din ultimii ani în mai multe state mari consumatoare de pe continent, inclusiv în Germania, Franţa şi Italia, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Cel puţin un sfert dintre facilităţile care produc benzină la rafinăriile din nord-vestul Europei au fost scoase recent din funcţiune pentru lucrări de mentenanţă sau întreruperi neprogramate. Aceasta a redus şi mai mult producţia de benzină într-o perioadă în care şi aşa rafinăriile procesau mai puţin ţiţei din cauza pandemiei. Dacă la aceasta se adaugă şi exporturile solide, în special spre SUA, creşterea preţurilor sugerează că piaţa a contrabalansat cu mult pierderea cererii.

"Există exporturi mari de benzină din Europa spre alte regiuni importante", spune Mark Williams, analist la firma de consultanţă Wood Mackenzie Ltd., adăugând că revenirea cererii în SUA influenţează piaţa europeană.

Factori care au influenţat preţul benzinei în pandemie

Potrivit datelor furnizate de firma de analiză Kpler, exporturile europene de benzină spre SUA au crescut cu peste 60% în luna martie şi au rămas la un nivel susţinut în luna aprilie. De asemenea, livrările spre Vestul Africii sunt şi ele consistente, ajungând la o medie de aproape 500.000 de barili pe zi în primul trimestru.

În paralel, producţia de benzină în Europa este diminuată ca urmare a scoaterii din funcţiune a mai multor unităţi de cracare catalitică. De exemplu, rafinăria Miro din Germania, care în mod normal furnizează între un sfert şi o treime din benzina consumată în Germania, a trecut printr-un proces major de revizie în primăvara acestui an. De asemenea, rafinăria Pembroke din Marea Britanie se numără printr facilităţile care au redus producţia în ultimele săptămâni.

Întreruperile de producţie şi exporturile ridicate au susţinut piaţa europeană a benzinei chiar dacă gradul de utilizare a şoselelor de pe continent este, în medie, cu 30% sub nivelul înregistrat înaintea pandemiei.

Toţi aceşti factori influenţează preţul benzinei dar nu sunt de ajuns pentru a modifica marjele pentru alte tipuri de combustibili utilizaţi în transport. În condiţiile în care traficul aerian în Europa este în continuare cu 60% sub nivelul la care era înaintea pandemiei, rafinăriile se reorientează dinspre producţia de combustibil pentru avioane spre producţia de motorină, ceea ce conduce la majorarea ofertei şi la scăderea preţurilor.

"Pentru benzină, datele fundamentale nu arată bine. Acest lucru nu se va schimba până când cererea de combustibili pentru avioane nu se va îmbunătăţi", crede Mark Williams.

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...