NEPI Rockcastle susține adevărul, echitatea și legalitatea ca valori care să stea la baza deciziilor autorităților

Data publicării:
nepi Articol sustinut de NEPI

Față de unele neadevăruri flagrante cuprinse în comunicatul de presă al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) din 22.03.2021, NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor în domeniul imobiliar din România, respinge acuzațiile false care i-au fost aduse de către CCIR și oferă următoarele argumente si dovezi concrete:

Prin comunicarea sa publică pe acest subiect, NEPI Rockcastle urmărește doar să se asigure că interesul public superior este servit prin ascultarea tuturor punctelor de vedere relevante și prin raportarea la adevăruri și fapte concrete și verificabile. Acest principiu nu s-a respectat, de exemplu, atunci când Legea pentru modificarea și completarea legii Camerelor de comerț din România nr. 335/2007 a fost adoptată de Camera Deputaților (camera decizională) într-o manieră netransparentă, fără nicio dezbatere la care să fi fost invitate părțile care au solicitat acest lucru și fără consultarea instituțiilor publice care ar fi trebuit consultate, potrivit legislației naționale și europene privind ajutorul de stat.

CCIR susține în mod eronat că valoarea estimată a ,,platformelor betonate, clădirilor, halelor etc. - amplasate doar pe o mică parte din terenul total – este de ,,300 milioane euro (mult peste prețul pieței în ceea ce privește valoarea terenului)”. În realitate, din documentele oficiale publice depuse de Romexpo SA (societate deținută de CCIR prin care sunt exercitate drepturile asupra acestor imobile) la Ministerul Finanțelor, reiese clar că valoarea tuturor activelor imobilizate ale Romexpo SA nu ajunge nici măcar la 50 milioane euro (mai exact, conform bilanțului depus pe anul 2019, este în sumă totală de 232.611.826 RON).

Totodată, CCIR încearcă să acrediteze ideea eronată că dreptul de folosință gratuită primit de la Guvernul României prin H.G. nr. 1709/2004 și H.G. nr 2127/2004 nu ar putea fi revocat tot unilateral de către Guvern pentru că „instanța supremă a consfințit dreptul CCIR de utilizare gratuită a acestor terenuri pentru 49 de ani” prin Decizia nr. 3522/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (I.C.C.J.) – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. În realitate, acea decizie a ICCJ nu a consfințit dreptul de folosință al CCIR, ci doar a confirmat anumite vicii de formă ale H.G. nr. 501/2010 referitoare la denumirea CCIR, prin care Guvernul a dorit să retragă CCIR dreptul de folosință gratuită asupra terenurilor în discuție.

Este de remarcat și că, deși CCIR a confirmat în numeroase comunicări anterioare publice că se află în asociere cu un anumit dezvoltator imobiliar, ales fără licitație, în prezent CCIR afirmă public, în comunicatul emis la 22.03.2021, că ,,la data prezentei nu există niciun contract semnat între CCIR și alți dezvoltatori imobiliari”. Această afirmație este în contradicție flagrantă inclusiv cu afirmația de pe siteul oficial al CCIR despre proiectul denumit Noul Romexpo, (www.noulromexpo.ro), potrivit căruia proiectul este o inițiativă a CCIR, dezvoltată de Iulius și Atterbury Europe”, iar „Camera de Comerț și Industrie a României și Romexpo au semnat un acord de parteneriat cu investitorii privind dezvoltarea Complexului Expozițional Romexpo. Aceste contradicții între pozițiile publice succesive ale CCIR sunt, cu siguranță, relevante nu numai pentru opinia publică, ci și pentru autorități.

Semnalăm în același timp că în niciun alt stat membru al Uniunii Europene nu s-au acordat măsuri de sprijin de către statele respective către camerele de comerț din țările respective în forma în care se încearcă în România, prin proceduri care să fi încălcat legislația națională și cea europeană privind ajutorul de stat, fapt ce ar fi atras sancțiuni din partea autorităților europene.

NEPI Rockcastle este de acord cu principiul conform căruia activitățile de interes public ale camerelor de comerț pot fi susținute de stat, dar asta ar trebui să se întâmple în mod echitabil, în conformitate cu - și limitativ la scopurile pentru care camerele de comerț au fost înființate și funcționează, - principiile consacrate de legislația națională și europeană. Când o cameră de comerț dorește să devină jucător într-o piață concurențială, regulile competiției oneste devin aplicabile și trebuie respectate în mod corect și de către aceasta, nu doar de ceilalți jucători din piață.

Despre NEPI Rockcastle

NEPI Rockcastle este principalul grup de investiții și dezvoltare imobiliară din Europa Centrală și de Est, fiind prezent în România, Polonia, Slovacia, Croația, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Serbia și Lituania.

Din portofoliul NEPI Rockcastle din România fac parte Mega Mall, Promenada Mall București, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre București, Iris Titan Shopping Center București, Shopping City Timișoara, City Park Mall din Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Buzău și Shopping City Târgu Mureș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...