Metro închide primul magazin din România, cel din Piteşti

Data publicării:
metro mediafax

 

Reprezentanţii grupului german care deţin în România o reţea de 32 de magazine cu afaceri de peste 1 mld. euro anul trecut spun că au decis să închidă magazinul pentru că în Piteşti există două unităţi – un magazin clasic şi unul Punct – însă cei mai mulţi clienţi merg la doar una dintre ele.

„Am ajuns la această decizie (de a închide magazinul - n.red.) întrucât am observat doleanţele şi comportamentul de consum ale clienţilor profesionişti din Piteşti, care constituiau grupul specific de clienţi ai conceptului unui magazin de tip Punct. Ei încă preferă să cumpere de la magazinul nostru cash&carry din Piteşti”, spun reprezentanţii grupului german, citaţi de Ziarul Financiar.

Magazinele Punct sunt un concept lansat pe piaţă în 2010, ele măsoară în medie 2.000-3.000 de metri pătraţi şi se adresează oraşelor de mai mici dimensiuni. Din 2010 au fost deschise şase astfel de unităţi pe lângă cele 26 de magazine Metro Cash & Carry care au suprafeţe de 4-6 ori mai mari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri