La Ministerul Finanțelor e criză financiară

Data actualizării: Data publicării:
captura noua bani 300 de lei

Ministerul Finanţelor blochează angajările şi suspendă temporar avansările în funcţie. Este a doua decizie de austeritate după ce a fost redus drastic sporul de risc al inspectorilor Antifraudă. Informaţia a fost obţinută în exclusivitate de Digi24.

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor spun că „măsura a fost adoptată în vederea încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul pe anul 2017”.

Astfel, cheltuielile cu salariile pentru cei peste 26.000 de angajaţi au fost reduse cu peste şase procente, la două miliarde de lei.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cel care a supervizat întocmirea bugetului, spune că nu ştie nimic despre această situaţie.

Întrebaţi ministrul de Finanțe sau secretarul general al guvernului. N-am informaţia asta, nu știu”, a spus el.

Măsuri de austeritate au fost luate şi de ANAF, instituţie aflată tot în subordinea Finanţelor. Angajaţii de la Antifraudă nu vor mai primi, de la 1 martie, sporul de stres de 25 la sută din salariul brut, ci doar 5 la sută.

După rectificarea din vară, sporul va reveni la 25 la sută, promite Guvernul. Până atunci însă, autorităţile trebuie să facă rost de bani.

Oficialii de la Fisc și de la Ministerul de Finanțe au venit la Palatul Victoria ca să-i prezinte premierului planul pentru a crește încasările la buget. În primele două luni ale acestui an, în vistieria statului s-au strâns cu 1% mai puțini bani față de aceeași perioadă a anului trecut, adică sub 32 mld. Lei”, relatează Cristina Sbîrn, reporter Digi24.

A venit conducerea ANAF cu un plan de măsuri, 14. Urmează a fi implementate până în 15 aprilie”, a spus premierul Sorin Grindeanu.

Fiscul va anula penalităţile de întârziere şi va permite plata eşalonată. În plus, plata online dărilor va putea fi făcută şi de persoanele juridice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Coldplay aduce sustenabilitatea la Bucuresti. Fanii vor genera energie prin dans