16 iulie, termenul limită pentru Declarația unică

Data publicării:
declaratia unica

Ministerul Finanţelor a anunţat luni că 16 iulie este data limită pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.

”Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au de asemenea obligaţia de a depune Declaraţia Unică”, se arată în comunicat, potrivit News.ro.

Declaraţia Unică se poate depune online, atât prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV), pe baza de nume utilizator şi parolă, sau cu certificat digital calificat, cât şi prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

Declaraţia se poate depune şi direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

”Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice până la 16 iulie 2018, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii”, se arată în comunicat.

Printr-o declaraţie rectificativă, Declaraţia Unică poate fi modificată de către contribuabili din proprie iniţiativă, ori de câte ori informaţiile declarate anterior trebuie rectificate, a anunţat instituţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Celine Dion are 13 frați și surori. Cum arată familia ei, care i-a insuflat dragostea pentru muzică
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...