Gazprom a înregistrat un profit record în 2021, datorită creșterii prețurilor la petrol și gaze

Data actualizării: Data publicării:
sigla gazprom
Profit uriaș pentru grupul Gazprom. Foto: Profimedia Images

Grupul rus Gazprom a anunţat joi că profitul său net a urcat până la 2.093 miliarde de ruble (29 de miliarde de dolari) în 2021, de la 135,34 miliarde ruble în anul financiar 2020 afectat de pandemie, graţie creşterii preţurilor la petrol şi gaze naturale, transmite Reuters.

Compania controlată de statul rus a mai informat că vânzările sale au crescut cu 62% până la 10.241 miliarde de ruble, cel mai mare rezultat anual înregistrat vreodată, în timp ce profitul operaţional a crescut de patru ori până la 2.411 miliarde ruble.

„Principalul factor care a afectat rezultatele financiare a fost creşterea preţurilor la gaze şi petrol. Asta a condus la creşterea vânzărilor dar şi la o creştere a costurilor pentru achiziţiile de gaze şi petrol", a informat Gazprom.

Într-un interviu acordat unei publicaţii interne la finele lunii decembrie, directorul general adjunct de la Gazprom, Famil Sadygov, a spus atunci că Gazprom ar urma să plătească dividende de peste 45 de ruble pe o acţiune pentru 2021. Asta ar însemna o sumă de aproape trei ori mai mare decât precedentul record din 2018, conform Agerpres.

Însă sancţiunile impuse de Occident Rusiei după invadarea Ucrainei au determinat deja o serie de companii ruseşti să amâne şi chiar să renunţe la plata dividendelor. Ministerul rus al Finanţelor a anunţat că va analiza situaţia dividendelor plătite de companiile de stat pe baza unei analizeze de la caz la caz.

„În condiţiile în care peste 50% din acţiuni sunt controlate de guvern, dividendele Gazprom reprezintă o contribuţie crucială la bugetului statului", susţin analiştii de la firma de brokeraj Aton.

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Lenny Kravitz, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Nu am mai avut o relație serioasă de nouă ani!”
Film Now
Keith Urban a dezamăgit-o profund pe Nicole Kidman cu o postare recentă pe rețelele sociale. Dependența lui...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...