Salariații cu PFA vor plăti de două ori contribuții

Salariaţii care obţin şi venituri din PFA, profesii liberale sau drepturi de proprietate intelectuală nu vor mai avea facilităţi fiscale de anul viitor. Guvernul tocmai a modificat această măsură care trebuia să intre în Codul fiscal, fără însă să anunţe public.
Guvernul a modificat proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la noile măsuri fiscale. De anul viitor, salariaţii care obțin venituri din activități independente vor trebui să achite contribuții la asigurări de sănătate și pensie. Asta deşi autoritatile promiseseră că vor renunţa la aceste obligații pentru cei care sunt şi angajaţi. Aşa reiese din forma publicată în Monitorul Oficial a proiectului care schimbă Codul Fiscal și care diferă de varianta postată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Aceste persoane vor continua să achite anul următor contribuția la CAS care, de la 1 ianuarie, se va situa la 25%, la un venit ales care nu poate fi însă mai mic decât salariul de bază minim brut. În cazul CASS, de 10% de la 1 ianuarie, contribuția va fi plătită la nivelul salariului minim. Iar asta chiar dacă sunt în paralel și salariați și achită contribuții și pentru salariu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.