IT-iştii români care aprind becurile în toată lumea

Data publicării:
itisti ge

Una dintre cele mai mari companii din lume a deschis în Bucureşti un centru IT unic la nivel global. De aici vor fi coordonate softurile echipamentelor energetice de pe toate continentele. Asta înseamnă că o bună parte din becurile care se aprind în Asia sau America depind şi de specialiştii români.

40% din toate centralele care produc energie în lume utilizează softuri care sunt coordonate de la aceste calculatoare.

„Similar cu centrul nostru mai există unul de dimensiuni mai mici în India. Chiar şi cea mai mică vibraţie la rulmentul unei turbine de producere a energiei poate fi remediată de pe aceste monitoare. În perioada următoare centrul din Capitală ar putea deveni non stop, deşi poziţionarea geografică faţă de celelalte continente oferă României avantajul diferenţei de fus orar”, spune Silviu Creţean, directorul centrului software.

„În momentul în care clienţii noştri din Statele Unite, să spunem, îşi încheie ziua de lucru, începem noi. Asta înseamnă că atunci ei vin înapoi la serviciu o mare parte din treabă este deja făcută. Putem exploata inclusiv oportunitatea de a lucra 24 din 7”, adaugă Silviu Crețean.

Domeniul IT este probabil singurul unde forţa de muncă din ţară este plătită la nivelul din vestul Europei. De aceea, reprezentanţii General Electric spun că recrutarea s-a făcut pe alte criterii.

„Unul este baza de talente pe care o aveţi aici. Este unul din puţinele locuri unde aveţi învăţământ superior care combină ingineria electrică cu ingineria IT”, spune Pascal Berger, vicepreşedinte General Electric Energie.

În acelaşi timp, beneficiile la nivel fiscal sunt importante. Acestea au fost raţiunile pentru care s-a decis localizarea aici în România”, spune Cristian Colţeanu, director general General Electric România.

România are 4.000 de absolvenţi IT anual, din care jumătate termină studiile în Bucureşti. 130 de specialişti lucrează acum în centrul deschis în Capitală, iar alţi 100 ar putea fi angajaţi în următorii doi ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...