Companie de IT din Oradea, nominalizată la un premiu european pentru facilităţile acordate angajaţilor

Data actualizării: Data publicării:
qubiz

O companie orădeană a ajuns în finala celei mai importante competiţii de business din Europa. Profilată pe dezvoltarea de softuri, Qubiz a fost remarcată pentru dezvoltarea din ultimii ani şi grija pe care o are faţă de angajaţi. Anul acesta a fost nominalizată în cadrul consursul European Business Awards. Este o încununare a unui drum început acum 10 ani, într-un apartament de bloc, cu doar 6 oameni. Acum compania are peste 150 de angajaţi în Oradea şi Cluj-Napoca.

Mihai Petruţiu este unul din primii IT-şti de la Qubiz. „Când m-am angajat eu erau opt colegi în firmă, m-am angajat de destul de mult timp, acum suntem o sută şi ceva cred numai în Oradea. Evident că s-au schimbat un pic lucrurile, dar cât de cât s-a păstrat acelaşi mediu prietenos.”

Ceea ce l-a determinat pe Mihai şi pe alţi colegi de-ai săi să rămână la Qubiz este atmosfera plăcută de lucru şi relaţia dintre angajaţi.

„S-au ocupat să nu încerce să transforme firma într-o industrie, într-o fabrică în care trebuie să producem cât mai repede, ci s-au ocupat să ne simţim foarte bine”, spune Mihai Petruţiu.

„Acesta este primul lucru care pot să zic că m-a atras la compania asta: calitatea serviciilor pe care le oferă - şi atitudinea pozitivă faţă de toţi angajaţii”, consideră Alina Ciorba, angajată a firmei.

„Marea majoritate a firmelor spun: "La anul vom creşte cu 50, cu 100 de oameni." Noi nu planificăm aşa. Noi ne dorim să avem un business bun, clienţi de mare calitate, inovaţie, tehnologie şi o atmosferă bună în firmă”, explică Marcel Anghel, CEO Qubiz.

Firma este în continuă expansiune. Cu o creştere de 40% anual, are peste o sută de angajaţi în Oradea şi alţi aproape 50 în biroul deschis în Cluj-Napoca. Acum este în lucru un nou sediu în oraşul de pe Criş, cu două clădiri moderne de birouri, sală de sport şi alte beneficii pentru personal.

„Vizavi de această clădire vom avea o clădire pe care am numit-o garaj, pentru că a fost un vechi garaj. Este aproape finalizată, clădirea aceasta este renovată. În spatele acestei clădiri vom avea un teren de beach-volley”, spune Cristian Masaric, directorul de HR al companiei.

Qubiz îşi răsplăteşte şi îşi motivează angajaţii prin diferite beneficii: de la bani pentru echipamente sportive, până la tabere de vară şi excursii la ski. Grija pe care o are o are faţă de angajaţi i-a adus companiei o nominalizare, pentru al doilea an consecutiv, la cea mai importantă competiţie de business din Europa.

„Noi ne-am înscris anul acesta la categoria „The Workplace and People Development Award”. Un juriu format din specialişti a triat cele 3-4.000 de firme din România, au făcut un shortlist de 105, din care au selectat opt campioane naţionale pentru România pentru opt categorii diferite”, spune Darius Tulbure, coordonator marketing.

„Am fost cumva pionieri în Oradea în zona asta şi cred că exemplul nostru poate fi urmat de alte firme care să crească frumos. Văd mai multe oraşe în viitor în România ca hub-uri bune de IT. Oradea sper să fie unul din cele mai bune şi nu vreau decât să lucrăm în direcţia asta”, susţine Marcel Anghel.

Anul trecut Qubiz a câştigat premiul de popularitate. Finala European Business Awards se va desfăşura la sfârşitul lunii mai, în Varşovia.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...