Guvern. Cine vinde mai mult de două mașini pe an plătește impozit

Data actualizării: Data publicării:
Guvern Tudose Paul Stanescu

Românii care vor înstrăina mai mult de două mașini pe an vor plăti impozit pe veniturile obținute. Obligația va fi implementată de la 1 ianuarie 2018 și apare în proiectul de ordonanță de modificare a Codului Fiscal, prezentat, într-o primă lectură, în ședința de Guvern de joi.

Guvern Tudose Paul Stanescu
Sursă foto: gov.ro

Ministerul Finanțelor a făcut public proiectul de ordonanță de urgență de modificare a Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015), prezentat în ședința de Guvern de joi.

Față de modificările anunțate de ministrul Ionuț Mișa, în document mai apare una, care îi vizează exclusiv pe românii care câștigă venituri din vânzarea de autovehicule.

Concret, nu vor mai fi scutite de impozitare „veniturile obținute, în bani și/sau în natură, din transferul unui număr mai mare de două autoturisme, definite potrivit legii, din patrimoniul personal, într-un an fiscal, indiferent de data dobândirii”.

Guvernul își justifică decizia de impozitare prin existența, în bazele de date ale ANAF, a unui număr suficient de mare de persoane fizice care au tranzacționat „un număr ridicat de autoturisme”.

„Potrivit informațiilor comunicate de ANAF, referitoare la comercializarea autoturismelor rulate, în anul 2016, s-a constatat faptul că există persoane fizice neînregistrate fiscal, care au deținut în proprietate și au tranzacționat, fiecare, un număr ridicat de autoturisme (10-50 autoturisme). Astfel, în anul 2016, 1.152 de persoane fizice au operat un număr mai mare de trei înmatriculări de autoturisme, iar 63 de persoane fizice dețineau în proprietate un număr de 50 autovehicule rulate. Ca urmare a faptului că aceste persoane desfășoară o activitate economică, dar nu se autorizează potrivit legii, nu se înregistrează fiscal și nu declară veniturile realizate din desfășurarea activității, considerând că autoturismele vândute sunt din patrimoniul personal, pentru care nu se datorează impozit, se impune luarea unor măsuri care să prevină astfel de situații”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței de urgență.

Ministrul Ionuț Mișa a anunțat, joi, mai multe modificări care vor fi operate în Codul fiscal, cu aplicare de la 1 ianuarie 2018. Printre ele, scăderea impozitului pe venituri de la 16% la 10%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...