Bursa de Valori Bucureşti a câştigat 4,1 miliarde de lei în această săptămână

Data publicării:
bani romanesti sub lingouri de aur.
Foto: GettyImages

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 4,126 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 3,24%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 38,21%.

Potrivit datelor publicate de BVB, capitalizarea bursieră a ajuns la 131,143 miliarde de lei, în perioada 2 - 6 noiembrie, de la 127,016 miliarde de lei în săptămâna anterioară, transmite Agerpres.

În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 150,803 milioane de lei, faţă de 244,067 milioane de lei, în perioada 26 - 30 octombrie.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 2 noiembrie, când s-au consemnat 39,169 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 4 noiembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 23,885 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 29,718 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 7,14%. În top 3 se mai află Fondul Proprietatea, cu schimburi de 19,492 milioane lei şi o creştere de 2,33% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile Romgaz, cu tranzacţii de 18,579 milioane de lei (6,41%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Bittnet Systems (+12,57%), Conted (+10,57%) şi Romcarbon (+9,79%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile COS Târgovişte, care au înregistrat un declin de 14,56%, urmate de cele ale Grupul Industrial Electrocontact (-11,11%) şi Turism Felix (-6,51%).

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...