VIDEO. Ministrul Agriculturii a anunțat mai multe măsuri de sprijin pentru fermieri, după 3 ore de negocieri

Data publicării:
florin barbu sustine o conferinta de presa
Florin Barbu a anunțat mai multe măsuri de sprijin pentru fermieri

Florin Barbu a susținut luni dup-amiază o conferință de presă, după negocieri de peste 3 ore purtate cu reprezentanți ai fermierilor și protestatarilor. Ministrul Agriculturii a anunțat mai multe măsuri de sprijin pentru fermieri.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Agricultura are 2% din PIB-ul României. Sunt foarte multe forme de sprijin pe care asociațiile le știau, majoritatea fermierilor din țară au fost informați de sumele pe care le avem în buget.

Vorbim aici de sume foarte importante, pentru că anul acesta, până pe 30 mai vom acorda un sprijin de 100 de euro pe hectar pentru toate culturile din toamna anului 2022.

Vom da un sprijin în zootehnie – 100 de euro UVM/vacă de carne, 100 de euro/porc, 100 de euro în sectorul UVM/avicol.

Vom subvenționa integral în anul 2024, și actul este emis, până în anul 2026 toată acciza care este utilizată în agricultură.

Sunt forme de sprijin pe care Ministerul Agriculturii și Guvernul României le au în bugetul pe anul 2024, pentru a încerca în această perioadă, destul de grea pentru fermierii români, să scoatem toate societățile fermierilor din dificultate.

Pentru acest lucru, am venit în sprijinul fermierilor români cu două proiecte foarte importante. Pe de o parte, creditul fermierilor, unde vor beneficia de capital de lucru, cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii și Guvernul României, iar doi – un al doilea credit – creditul agricol cu 2% plus ROBOR, care este pentru capitalul de lucru pentru investiții în ferme, și inclusiv pentru realizarea proiectelor care vor fi depuse ca și cofinanțare prin Programul Național Strategic.

Trei – Am pus pe procesul verbal, asumat astăzi, echivalarea categoriei B cu TR, echivalarea B1 cu TR și, practic, o derogare până la 31 decembrie 2024 pentru ca toate utilajele din agricultură să se înregistreze la primărie cu numere galbene, fără a fi necesară înmatricularea.

Am pus un proiect foarte important pentru accesarea creditelor, amânarea la plată a ratelor pentru creditele neperformante pe care fermierii le-au luat cu dobânzi foarte mari, vorbim aici de IFN-uri și alte instituții bancare.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Celine Dion are 13 frați și surori. Cum arată familia ei, care i-a insuflat dragostea pentru muzică
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...