Scandal în Cluj | Declarațiile elevei care a postat pozele cu proba obscenă de la Balul Bobocilor

Data actualizării: Data publicării:
balul bobocilor

Una dintre participantele la balul bobocilor din Cluj, care s-a transformat într-un scandal după ce mai multe poze cu ipostaze provocatoare au apărut pe Facebook, a povestit pentru Digi FM cum s-a întâmplat totul.  

Este vorba de adolescenta care a postat setul de poze pe rețeaua de socializare. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Era organizat de școală (balul – n.r.), dar cadrele didactice nu au luat parte la acest bal. Nu era niciunul dintre părinți și niciunul dintre profesori. Era un bal al bobocilor și era un concurs. Pur și simplu, erau niște probe pentru Miss Boboc. Probabil că dacă una dintre fete sau unul dintre participanți refuza proba, erau descalificați. Poate că s-au mai întâmplat probe dintr-astea. Cum eu nu am participat la baluri de multă vreme, nu mi-am dat seama unde s-ar fi putut ajunge. Din punctul meu de vedere, nu văd să fie ceva rău în chestia asta, nu văd niște acte sexuale sau știu eu... Eu le văd doar niște simple probe la un bal, nu văd nimic rău în chestia asta, adică... Dacă alții au alte probleme sau văd altfel, asta este fix problema lor. Fiecare își dă cu părerea, are dreptul. Am postat chestia asta... Știu că partea mea de vină e aici, că s-a răspândit în toată lumea, dar n-am știut unde se va ajunge. Și în al doilea rând, m-ați întrebat de participanți. Nu îi cunosc, n-am luat legătura cu ei, dar am aflat de la anumiți colegi de-ai lor, care mi-au scris pe o rețea de socializare, că au reacționat foarte urât... Na, vă dați seama cum se simt când toată lumea își bate joc de ei”, a declarat una dintre participante pentru Digi FM.

La bal au luat parte mai multe eleve de 15 ani, care au trebuit mimeze sexul oral pe partenerii lor, în timp ce aceștia stăteau pe scaune, cu o banană ținută între picioare.

Apariția imaginilor pe Facebook a stârnit revoltă printre internauți, care s-au întrebat cum de profesorii nu au luat măsuri pentru a opri o astfel de „probă” scandaloasă.

Potrivit Monitorului de Cluj, imaginile au fost surprinse la Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior” Cluj-Napoca, iar balul a avut loc pe 20 octombrie.

La descrierea postării ce însoţeşte albumul foto de pe Facebook sunt menţionate taguri „balul bobocilor, telecom, a fost nebunie”.

Directoarea Colegiului Tehnic de Comunicații „Augustin Maior" Cluj-Napoca, Angela Roșca, a spus că "școala nu a organizat și nu organizează astfel de manifestări nici în școală, nici în afara ei având în vedere dificultatea asigurării securităţii elevilor într-un mediu privat".

Mai mult, Colegiul Tehnic de Comunicaţii ”Augustin Maior” Cluj-Napoca a declanşat o anchetă după apariția fotografiilor de la Balul Bobocilor.

"Şcoala nu şi-a asumat în niciun fel evenimentul, nefiind promovat la nivelul unităţii. Vom desfăşura o anchetă, o analiză, vom convoca Colegiul Profesoral. Vă pot spune că în numele acestei instituţii, sub egida acesteia nu a fost organizată nicio astfel de manifestare, nicio acţiune de gen Balul Bobocilor. La acea manifestare nu a participat sub nicio formă niciun cadru didactic şi noi de ani de zile nu organizăm în numele şcolii aşa ceva, părinţii ştiu, elevii ştiu. În mediul privat ce face fiecare... Am constatat de ani de zile că într-un mediu privat, într-un club privat, şcoala nu poata asigura paza şi ordinea, poate scăpa situaţia de sub control", a declarat Roșca.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a precizat că decizia de a organiza balurile bobocilor, cu asigurarea condițiilor optime de desfășurare, se află în sarcina școlilor.

"Printr-o adresă transmisă unităţilor de învăţământ, încă din anul 2015, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj reaminteşte conducerilor unităţilor de învăţământ că este responsabilitatea acestora de a verifica toate aspectele legate de desfăşurarea unui eveniment al şcolii într-o altă locaţie decât cea a unităţii, atunci când aprobă o astfel de manifestare.  În acest context, mesajul conducerii ISJ viza atât verificarea spaţiului în care se desfăşoară activitatea, cât şi măsurile de siguranţă a elevilor, cu accent pe  numărul cadrelor didactice/adulţilor însărcinaţi cu supravegherea minorilor, astfel încât aceste evenimente să fie unele ale bunei dispoziţii şi decenţei specifice calităţii de elev. Astfel, decizia de a organiza aceste tipuri de evenimente aparţine conducerii unităţilor de învăţământ, cu asigurarea condiţiilor optime", transmite ISJ Cluj.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Noua alegere a lui Trump pentru Departamentul Justiției, Pam Bondi. Foto: Profimedia Images
Noua propunere a lui Trump pentru Departamentul Justiției este Pam Bondi, fost procuror general în Florida
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...