Autorul crimei de la Lacul Morii, din 1991, va fi adus în ţară după 33 de ani. A fost prins în Germania

Data publicării:
barbat in inchisoare
Credit foto: Guliver/Getty Images

Poliţiştii vor aduce pe 23 aprilie, din Germania, un bărbat de 53 de ani din Sri Lanka, ce avea emis pe numele lui un mandat european de arestare, de către Tribunalul Bucureşti, fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor în 1991.

"În decembrie 1991, bărbatul a ucis un cetăţean străin, după care l-a legat şi înfăşurat în covorul din locuinţa sa situată în Bucureşti şi l-a transportat în cartierul Crângaşi, aruncându-l în Lacul Morii. Pentru fapta comisă, cel în cauză a fost condamnat la 19 ani de închisoare", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) citat de Agerpres.

În perioada 13 octombrie 2023 - 3 ianuarie 2024, întrucât au existat informaţii că persoana se afla pe teritoriul Germaniei, Biroul Sirene România a efectuat schimb de date şi informaţii cu Biroul Sirene Germania, în vederea depistării celui în cauză.

"În urma schimbului de informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR, cu Biroul Sirene Germania, la data de 3 ianuarie, bărbatul a fost arestat în Moers, Germania", arată sursa citată.

După aducerea în ţară, cel în cauză va fi încarcerat, în vederea executării mandatului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri