Voiculescu, prima conferință după tragedia de la Victor Babeș: Am aflat în jurul orei 18.00. Prioritatea a fost transferul pacienților

Data publicării:
Unitate Mobila de ATI la spitalul Victor Babeș.
Trei pacienți au murit în unitatea mobilă de la „Victor Babeș” din cauza instalației de oxigen. Serviciul Omoruri a deschis o anchetă. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a vorbit, în prima conferință de presă după tragedia de luni seara, de la spitalul „Victor Babeș”, unde 3 pacienți au murit după o defecțiune la unitatea mobilă ATI, despre intervenția cadrelor medicale. El a spus că prioritatea personalului a fost salvarea celorlalți pacienți și că încercat să îl anunțe pe primarul Nicușor Dan despre incident, dar acesta nu i-a răspuns la telefon.

„Ştim deja că sistemul sanitar e suprasolicitat, că oamenii sunt obosiţi, că echipamentele sunt la limită, dar niciuna dintre acestea nu justifică această tragedie”, a spus Vlad Voiculescu.

El a spus că prioritatea a fost salvarea pacienților, după defectarea instalației de oxigen, după care a fost necesară anunțarea familiilor pacienților decedați și a celor transferați la alte spitale.

„Primul lucru a fost să sun să mă asigur că sunt alte locuri în alte spitale. Prioritatea a fost să găsim locuri pentru pacienți. La fața locului am încercat să văd dacă există explicații suplimentare, dacă Poliția a fost informată și dacă familiile victimelor au fost anunțate”, a spus Voiculescu în conferința de presă organizată la aproape 24 de ore de la incident.

„Eu am aflat în jurul orei 18.00. Eu am solicitat să fie anunțată Poliția. La spital ne-am interesat dacă putem ajuta și am cerut ca familiile și Poliția să fie anunțate. Esențial este să ajuți, apoi să anunți organele care au atribuții și familiile, apoi să anunți presa. Nu se putea face mai mult”, a spus ministrul.

„Cu domnul Arafat am vorbit imediat după ora 18,00, iar la spital procedurile sunt destul de clare - mai întâi se încearcă salvarea pacienţilor, transferul pacienţilor”, a adăugat el.

Ministrul a mai spus că nu sunt „indicii că defecţiunea este dinăuntrul TIR-ului”, dar nu se poate şti cu siguranţă acest lucru până la finalizarea anchetei.

„Ce ştiu este că toate ventilatoarele s-au oprit dintr-o dată. Din explicaţiile pe care le-am primit de la domnul doctor Arafat, ştim că a fost o problemă care ţine de presiunea oxigenului şi asta ar fi dus sau ar fi putut duce la oprirea tuturor ventilatoarelor”, a adăugat Voiculescu

Voiculescu a mai spus că a solicitat Direcției de Sănătate Publică avizul de funvţionare a secţiei mobile ATI, emis în 9 aprilie, din care rezultă că TIR-ul pentru pacienții COVID respectă toate normele de igienă şi sănătate publică.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Bianca Censori, vizită la părinți, fără Kanye West. Temerile familiei legate de influența lui: "O folosește...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...