Sondaj IRES: Cea mai mare teamă a românilor, un război în regiune

Data publicării:
oameni pe strada social statistici

Românii se tem cel mai mult de izbucnirea unui război în regiune, în următorii 25 de ani. Pe locul al doilea este teama de îmbătrânire a populaţiei, iar abia după aceea vine teama de inflaţie şi creştere a preţurilor. La întrebarea „Credeţi că în România lucurile merg într-o direcţie bună sau greşită?”, peste jumătate dintre cei intervievaţi sunt optimişti. Procentul pesimiştilor - 33 la sută.

Acelaşi studiu IRES arată că o majoritate covârşitoare - peste 90 la sută - consideră că România are nevoie de un proiect de ţară. Iar cel care ar trebui să iniţieze acest proiect este preşedintele, cred 53 la sută dintre respondenţi. Alţi 20 la sută sunt de părere că iniţiatorul ar trebui să fie şeful Executivului, în timp ce 13 la sută sunt de părere că societatea civilă trebuie să aibă iniţiativa.

Un alt aspect relevat de studiul IRES este acela că 65 la sută dintre respondenţi cred că România poate deveni o ţară cu influenţă în lume. 32 la sută nu cred într-un asemenea scenariu. Există şi o pondere de 2% - români convinşi că avem deja influenţă la nivel mondial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...