Sfântul Mic şi Sfânta Bere. O discuție despre munca și tihna la români cu Andrei Pleșu, Vintilă Mihăilescu și Vlad Craioveanu
Proverbele şi prejudecăţile autohtone despre muncă, eficienţă şi lene la români sunt nenumărate şi au scris istorie din anii comunismului până astăzi: de la celebrul „noi ne facem că muncim, voi vă faceţi că ne plătiţi” până la „munca înseamnă viaţă, dar nici lenea n-a omorât pe nimeni”. Din anii comunismului, din timpurile de glorie în care muncitorii înălţau blocuri şi până în zilele noastre, când managerii rămân până noaptea târziu în birourile multinaţionalelor, relaţia românului cu munca a avut şi suişuri şi coborâşuri. S-a spus despre noi că suntem ba harnici, ba ruşinea Europei. Ba prea-prea, ba foarte-foarte. Proverbele şi prejudecăţile autohtone despre munca şi lenea la români n-au scris istorie, dar au săpat, în schimb, în conştiinţa publică, idei fixe.
Andrei Pleşu: Există aici un poncif, că românii nu prea sunt muncitori, că trişează, că sunt leneşi, e o imagine mai veche despre români cu care nu sunt de acord. Eu am văzut la ţară, cândva, oameni care munceau de dimineaţa până seara şi care nu pregetau să fie activi de la răsăritul soarelui până când băgau orătăniile în coteţe.
Vintilă Mihăilescu: Sunt datele europene care spun un lucru foarte clar. Românii muncesc cel mai mult din toată Europa, cel mai mult, atenţie. În momentul în care lucrezi cel mai mult, e cel puţin ciudat s-auzi etichete românii sunt puturoşi, leneşi, de la natură. Deci la acest capitol e total fals şi exact pe dos. Ah, nu lucrează, nu muncesc eficient. Asta iarăşi e adevărat. Şi nici nu se gândesc foarte mult la această eficienţă.
Vlad Craioveanu: Românii trudesc, dar ineficient, din perspectiva mea. Una e să munceşti ca boul, aşa, de dimineaţa până seara, fără să ai un rezultat, fără să fii eficient, adică eu cred că e ok că trudim, dar nu e ok că nu suntem eficienţi. Pentru că nu prea se simte truda asta în România. Lucrul făcut de mântuială parcă tot românilor le aparţine, nu? E ca şi cum se răzbună pe salariul mic pe care-l au, fac un lucru mic de salariul ăla.
Înainte de anul 1990, munca venea la pachet cu doctrina de partid. Clasa muncitoare a fost considerată piatra de temelie a noii societăţi multilateral dezvoltate, iar fabricile şi uzinele, nucleul prosperităţii economiei naţionale. Afişele de propagandă încurajau munca şi truda prin sloganuri elogioase: Munciţi! Munciţi şi iar munciţi, pentru pace, pentru patrie!
La polul opus al îndemnurilor venite de la conducerea de stat, oamenii de rând aveau propriul lor folclor, ironic, pe seama muncii: „Noi ne facem că muncim, voi vă faceţi că ne plătiţi."
Andrei Pleşu – scriitor: Asta era o vorbă care circula înainte de 89 pentru că trebuie să spunem asta: comunismul a încurajat nemunca. Deşi era o doctrină a clasei muncitoare, a muncii care este cea care l-a făcut pe om ş.a.m.d., în realitate nu munca era decisivă atunci, ci cuminţenia ideologică. Conta mult mai mult să fii supus şi să execuţi ce ţi se spune decât chiar să fii productiv. Se prefera pricând un leneş conform, unui om activ dar care riscă uneori să iasă din rând. Deci comunismul a fost un sistem care în numele clasei muncitoare a devalorizat conceptul muncii. Asta a lăsat urme. A lăsat urme în psihologia noastră colectivă şi eu sper ca aceste urme să se şteargă încet-încet.
După anul 1990, libertatea nou câştigată ne-a dat impresia că va curge lapte şi miere, iar capitalismul ne va aduce bani cu nemiluita, eventual, căzuţi din cer. N-a fost deloc aşa.
Vintilă Mihăilescu: Munca n-au inventat-o comuniştii. A, că au pus-o în scenă şi toţi am devenit oameni ai muncii ...noi toţi eram oameni ai muncii dar nu ştiu dacă ne declaram aşa, cu toţii, şi intelectuali, şi neintelectuali, şi ţărani, şi muncitori, uniţi între ei, deci asta este o etichetă politică într-adevăr. Munca a fost tot timpul legată de industrie, de politic. Capitalismul, îmi pare rău, nu înseamnă loisir, nu înseamnă doar călătorii în Thailanda , înseamnă întâi şi-ntâi muncă şi muncă şi muncă. Şi mai multă muncă, ca să ai mai mult profit şamd. Cel puţin aşa s-a născut capitalismul, din a dracului de multă muncă.
Statistic, românii muncesc în medie 2000 de ore pe an, cu aproximativ 400 de ore mai mult decât, de exemplu, finlandezii. Unu din doi români lucrează ore suplimentare des sau foarte des, iar unu din trei munceşte peste nouă ore pe zi.
La prima vedere, suntem un popor de oameni harnici şi conştiincioşi care ştie că numai cine nu munceşte n-are la bătrâneţe. Iar omul harnic, muncitor, de pâine nu duce dor.
Vlad Craioveanu: Dacă am fi fost un popor leneş, am fi fost un popor de filozofi. Eu cred că grecii au ajuns la performanţele astea ale gândirii, au inventat democraţia pentru că au acea siestă de patru ore, cinci, ce să faci în 4 - 5 ore? Te gândeşti.
Vintilă Mihăilescu: Când ţi-a dat Dumnezeu măslinele care cresc sub nasul tău, smochinele şi portocalele... Dar de ce să munceşti mai mult decât trebuie? Când ai un pământ sărac din care n-ai cum să trăieşti, păi munceşti de-ţi sar capacele că n-ai încotro.
Cel mai mult şi mai eficient se munceşte, însă, în afara ţării. Românii care aleg să plece pentru a câştiga o pâine-n plus au o motivaţie categorică: sunt mai bine plătiţi.
Andrei Pleșu: Românii, când pleacă afară, fac ei unele nefăcute dar de muncit muncesc. Deci când sunt retribuiţi, când au o motivaţie, când munca lor este utilă şi retribuită, muncesc ca oricine altcineva. Că acasă, văzând că munca nu dă roadele la care se aşteptau, încearcă şi ei să găsească soluţii profitabile, asta ţine de contextul în care se află. Eu cred că românii, în condiţii normale, şi într-o conjunctură legislativă financiară, politică, normală sunt oameni de ispravă.
Vlad Craioveanu: Dacă ar fi să îmi repar ceva în casă, mi-ar conveni să vină un muncitor care a lucrat în afară să-mi aranjeze lucrurile decât unul care e aici. Eu am senzaţia că aici de fapt sunt foarte mulţi habarnişti. Adică el vine şi spune că ştiu să pun parchet şi după aia te trezeşti că habar n-are să pună parchet şi că eşti cobaiul lui practic, casa ta devine cobaiul lor. E o lipsă acută de muncitori chiar bine calificaţi în domenii din astea simple.
Defectul românilor rămâne totuşi unul devenit proverbial: ne pricepem la toate şi la nimic. Instalatorul ştie să repare şi ţevile, dar şi calculatorul. Iar electricianul e priceput şi la pus termopane, şi la zugrăvit.
Vlad Craioveanu: Suntem diletanţi de la A la Z... D-asta mie americanii îmi plac, pentru că ei n-au pretenţia să cunoască totul de pe lumea asta, ei merg pe principiul faci un şurub, dar îl faci cel mai bine, eşti cel mai tare făcător de şuruburi.
Din păcate, treaba făcută de mântuială este pusă-n ramă şi are diplomă de merit. Nu este zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu ne mirăm, cu aceeaşi amărăciune, că străzile sunt tot pline de gropi, autostrada... este tot un vis frumos, iar şantierele par să doarmă... un somn veşnic.
Vintilă Mihăilescu: Când mergi cu maşina şi te uiţi pe şantiere, te apucă jalea. Şi îţi dai seama că groapa aia va mai fi acolo şi peste 10 ani, că dacă o astupă cu linguriţa şi priveşte în zare, mult spor n-o să aibă.
Munca ne înnobilează. Pe de altă parte, tot un proverb românesc spune că munca înseamnă viaţă, dar nici lenea n-a omorât pe nimeni. Deşi există întotdeauna şi excepţii.
Andrei Pleșu: Nu-s de acord că lenea n-a omorât pe nimeni. Sunt şi poveşti despre leneşi care sfârşesc prin a fi pedepsiţi pentru că nu pot mânca decât posmagi înmuiaţi gata. Lenea are şi ea virtuţiile ei, pe de altă parte. Nu toată lumea e făcută să aibă o viaţă activă. Există spirite contemplative. Dar acum e la fel de greşit să socoteşti că cine cade pe gânduri sau cine scrie sau cine pictează nu munceşte de fapt. Asta iarăşi e o idee dinainte de 89: domnule, artiştii ăştia, ăştia nu muncesc! Ca şi cum a scrie un roman sau a citi un roman sau o carte de filozofie nu e un efort, e un capriciu, este o toană, un hobby, un loisir, nu implică niciun efort. Asta este o aiureală. Muncă se face şi în faţa biroului, şi-n faţa şevaletului, nu există niciun produs omenesc fără muncă. Sunt munci diferite.
Până la urmă, omul este dator să muncească ca să nu-l găsească moartea şezând. Iar dacă vrei să te pricopseşti, cum spune românul, trebuie să te zbaţi. N-a spus nimeni că este uşor.
Vlad Craioveanu: Era melodia aia de la Timpuri Noi „Munca te învaţă, munca te înalţă". Cred că te face să te simţi bine cu tine atunci când nu ai o genă de hoţ şi când vrei ca fiecare bănuţ pe care îl ai să fie justificat prin ceea ce faci tu. Dacă ai gena de hoţ, e ok în România. E perfect. Atunci bănuiesc că şi când furi trebuie să munceşti cumva. Românii sunt un popor muncitor de la A la Z. Şi ăla când fură, transpiră un pic, e stresat, îşi stabileşte o tehnică prin care să fure respectivele lucruri, bani, ce-o fi de furat.
Statistic, românii muncesc cel mai mult din Europa. În schimb, la capitolul condiţii decente la locul de muncă, ne plasăm pe ultimul loc. La fel şi în privinţa randamentului.
Un lucru este însă cert: suntem extrem de eficienţi la capitolul distracţie şi voie bună. Aşa a fost în comunism, aşa e şi astăzi. Nimic nou sub soare.
Vintilă Mihăilescu: Marea bucurie de 1 Mai şi 23 August era exact aceasta, şi chiar când trebuia să mergi la defilări, fiindcă mulţi trebuiau să meargă, marea plăcere era că dacă stăteai pe rândul mai din margine aşa, la un colţ, pac o luai la dreapta, pac o luai la stânga şi ştiam cu toţii unde ne-ntâlnim, evident la mici şi bere, aici suntem foarte tradiţionalişti.
Sfântul grătar şi sfânta bere au supravieţuit până în zilele noastre. Orice proletar care se respectă încinge micii pe jar la iarbă verde. Iar pentru cine are aspiraţii mai scumpe, litoralul românesc e salvarea.
Vlad Craioveanu: A devenit o sărbătoare a copiilor de bani gata de 1 Mai la mare, când se dau în stambă, cu decapotabilele, când fac toate oribilităţile din lume, când este o ţigănie de nedescris, când te duci la mare să-ţi dai în cap la Vama Veche, că-i cool să te îmbeţi la Vama Veche şi să trăieşti depresiile celorlalţi.
Andrei Pleșu: Eu m-am mirat întotdeauna de ce de Ziua Muncii preţul e să nu munceşti. Adică cum sărbătorim noi 1 Mai, Ziua Muncii? Nemuncind! E ca şi cum am face ziua copilului, n-ai voie de ziua copilului să ieşi cu copiii la plimbare. E o ciudăţenie, dar mă rog, e o ciudăţenie agreabilă, eu chiar şi acum am în minte chiar şi 1 mai-urile muncitoreşti, în care se găseau crenvuşti mai buni decât de obicei sau bere. Era o sărbătoare populară. (...) Am văzut o fotografie cu muncitori de 1 Mai în anii 30. Ştiţi cum arătau? Nişte domni. Arătau îmbrăcaţi excelent, aveau figuri luminoase, puteai să zici oricând că sunt funcţionari superiori, că sunt nişte domni. Nu pot să spun că această ţinută s-a păstrat. Probabil cu unele justificări.
Nici vremurile nu mai sunt ce-au fost, nici sărbătorile. Cu atât mai puţin oamenii. Cât priveşte relaţia românului cu munca, tot în folclor găsim cel mai bun răspuns: ori la muncă, ori la luncă, ori cu porcii după ghindă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
