Sânge suspectat că ar fi infectat cu hepatita B, folosit la transfuzii

Data publicării:
flacon sange

Andrei Iordache, directorul Spitalului Județean Slatina a declarat, la Digi24, că donatorul este suspectat că ar fi purtător al virusului hepatic B și că sângele acestuia a fost deja transfuzat unui pacient.  

„Donatorul centrului este suspicionat cu un titlu crescut de virus hepatic B. Din păcate, suspiciunea a apărut foarte târziu. Noi am și transfuzat sangele cel puțin unul pacient și sperăm să nu fie infestat”, a mai spus directorul spitalului.  

Pacientul a venit a venit la noi, e internat la secția boli infectioase, i-am luat analizele și așteptăm să vedem dacă se confirmă sau nu” infectarea cu virusul hepatic B”, a mai spus Andrei Iordache. 

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților a spus, la Digi24, că pacientul care a primit transfuzia ar trebui să se adreseze justiției.

În situația asta trebuie făcute niște investigații foarte atente, pentru că dacă a fost contaminat, e foarte grav și pacientul trebuie să se adreseze instanței, ministerului pentru că hepatita B e o boala groaznică. Dacă un om sănătos a fost contaminat, această boală e incurabilă și duce la cancer hepatic, la ciroză. E un lucru grav dacă s-a întâmplat așa ceva”, a mai spus Vasile Barbu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...