Românii, campioni europeni la crezut știri false și fabulații de pe site-uri fantomă

Data actualizării: Data publicării:
colaj-propaganda
Foto: pressone.ro

Știrile false sunt creditate ca fiind adevărate de peste 10% dintre locuitorii a șapte țări din Europa Centrală și de Est, printre care și România, arată o cercetare sociologică realizată de think tank-ul slovac GLOBSEC, citat de PressOne.

colaj-propaganda
Foto: pressone.ro

România ocupă locul 1 în acest clasament, cu un procent de-a dreptul îngrijorător de populație care crede în știrile false și de propagandă: 37%. Suntem urmați de Slovacia (12%), Polonia (9%) și Cehia (9%).

Cercetarea mai arată că 57% dintre români cred că realitatea este profund diferită de cea reflectată de mass-media. Mai mult, peste un sfert dintre conaționali consideră site-urile de propagandă și dezinformare ca fiind surse relevante de informare. Altfel spus, suntem țara cea mai dispusă să creadă fabulațiile de pe site-uri fantomă ce au o înfățișare asemănătoare unei publicații respectabile.

Cum ar trebui să vă dați seama dacă un site de „știri” este dubios? El NU prezintă detalii despre autori şi despre redacţie, nu este clar cine finanțează acel site, nu citează surse credibile şi nu oferă informaţii ce pot fi verificate ușor din alte surse.

Citiți și

Expert media: Nu Facebook trebuie să fie sursa primară a ştirilor tale

Ce spun autorii site-urilor considerate mincinoase în România

Lista celor 70 de site-uri trecute la „Verifică informația și din alte surse”

De altfel, Agenţia France Presse a relatat într-un material recent că fenomenul "Fake news" prosperă în România, plecând de la felul în care ştirile false au fost propagate în timpul manifestaţiilor anticorupţie din februarie.

Potrivit sursei citate, una dintre posibilele explicaţii pentru accentuarea fenomenului fake-news în România este maşinăria de propagandă a Rusiei care ar încerca să slăbească încrederea în UE şi NATO până în punctul în care România ar deveni vulnerabilă pe plan internaţional, se arată în concluziile analizei prestigioasei agenţii de presă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri