Record mondial. O româncă de 90 de ani a câștigat Campionatul Mondial de Marș Sportiv
Data publicării:
România are o medalie de aur la Campionatul Mondial de Marş Sportiv din Coreea de Sud. Elena Pagu, în vârstă de 90 de ani, a obţinut cea mai strălucitoare medalie la proba de 3.000 de metri, la categoria ei de vârstă.
A reuşit să doboare şi un record mondial - cea mai în vârstă participantă care a reuşit să ducă la bun sfârşit o astfel de cursă. Elena Pagu are în palmares 8 titluri de campioană mondială, 5 de campioană europeană şi 4 de campioană balcanică.
„A fost unul din concursurile mai grele şi cu evoluţii mai mari. A fost timpul scurt de acomodare cu fusul orarul şi, bineînţeles, o pretenţie foarte mare a comisarilor de traseu care au fost de o exigenţă neobişnuită. Am fost ca o surpriză, din nou, pentru toţi pentru că nu era nimeni mai aproape de mine cu 15 ani. Eu am zâmbit şi am alergat. Aşa am făcut marşul. Am zâmbit”, spune Elena Pagu, campioană mondială la marş sportiv