Legea salarizării. Nemulțumirea sindicatelor: Profesorii pregătesc proteste

Data actualizării: Data publicării:
nistor barascu sindicate colaj

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modificările aduse Legii salarizării, în condițiile în care ministrul Muncii a anunțat o decalare a calendarului majorărilor salariale. Profesorii amenință cu proteste.

Nu mai poate fi vorba despre o veste prea bună pentru colegii care lucrează în sistemul de Educaţie Publică. Atâta vreme cât prin ceea ce s-a transmis din partea Guvernului constatăm o încălcare flagrantă a programului de guvernare. Programul de Guvernare care a fost adoptat prin hotărârea Parlamentului României specifica foarte clar că, de la 1 iulie 2017, personalul din Învăţământ urma să beneficieze de o creştere salarială de 20%, iar de la 1 ianuarie 2018 de încă o creştere salarială de 30%”, a spus Marius Nistor, liderul federației sindicale „Spiru Haret”.

E delicat să vii peste noapte şi să spui că nu mai primeşte pentru că nu mai sunt bani. Parcă până acum erau bani sau parcă până acum nu erau bani. Nu am avut date de acest gen”, a spus și Leonard Bărăscu, preşedintele SANITAS.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că bugetarii nu vor primi majorările salariale după calendarul avansat până acum. De la 1 ianuarie 2018, creșterea va fi de doar 25%, urmând ca de la 1 martie 2018 să fie acordată diferența. Potrivit variantei inițiale a Ministerului Muncii, primele majorări trebuiau aplicate de la 1 iulie 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...