Gorj. 200 de elevi, duşi la analize după ce un profesor a fost diagnosticat cu tuberculoză

Data publicării:
microscop analize

Un profesor de muzică din Bumbești Jiu, care avea ore la liceul și școala generală din oraș, precum și la alte unităţi de învăţământ cu mai puțini elevi din apropierea localității, a fost diagnosticat cu TBC, în 29 decembrie, fiind internat la Sanatoriul de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" din localitatea Runcu.

După vacanţa şcolară, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a dispus dezinfecţia în clasele din şcolile respective, iar elevii de la liceul din Bumbești Jiu și școala generală din oraș au fost vaccinaţi, fiind testaţi pentru depistarea unei eventuale îmbolnăviri.

De asemenea, începând de marţi, aproximativ 200 de copii sunt supuşi unor investigaţii medicale suplimentare la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Astfel, 50 de elevi au fost aduși, marți, la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare, alte grupuri de câte 50 de elevi urmând să fie aduse la Târgu Jiu pentru investigații suplimentare până vineri, după ce cadrele medicale au constatat că se impune acest lucru în urma analizării rezultatelor testelor.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, Ion Ișfan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că a aflat despre situația de la Bumbești Jiu marți, când la spital au început să fie aduși elevi pentru analize medicale.

El a spus că a mers la spital și a discutat cu medicii, aflând că nu sunt probleme deosebite pentru elevi.

Şeful ISJ Gorj a mai spus că miercuri dimineaţă a trimis inspectori la şcolile din Bumbeşti Jiu, pentru a afla de ce ISJ nu a fost informat despre cazul profesorului cu TBC.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...