Un fals medic oftalmolog din Cluj Napoca ar fi operat, timp de 10 ani, fără să aibă acest drept

Data actualizării: Data publicării:
Hospital corridor and doctor as a blurred defocused background
Foto: Gettyimages

Un nou scandal zguduie sistemul sanitar din România. Deputatul USR Emanuel Ungureanu acuză faptul că un medic oftalmolog din Cluj Napoca ar fi operat vreme de 10 ani fără să fi avut acest drept. Medicul şi-a obţinut diploma de specialitate, cea care-i permitea să opereze, abia anul trecut.

Sesizarea deputului USR Emanuel Ungureanu a ajuns la ministerul Sănătății, care a constatat că abia în 2018 medicul a dat examenul de specialitate și în 2014, a terminat rezidențiatul, deși în ultimii 10 ani falsul medic efectua operații.

Emanuel Ungureanu a aflat de această situație după ce a mers în vizită la spitalul CFR din Cluj Napoca, pentru a vedea nevoia de finanțare de aici, iar la sesizarea unui pacient, a început să facă verificări.

Pacienta spunea că a fost operată de medicul respectiv și a fost lovită peste cap.

Emanuel Ungureanu a declarat pentru Digi24 că femeia numită Crina Melania Nistor nu a practicat nici specialitatea de medicină de familie. Ea consulta ca medic oftalmolog la trei cabinete private.

Vizavi de spitalul CFR, femeia si-a construit un cabinet privat, unde pacienții era direcționați, deși aveau bilet de trimitere și puteau să beneficieze de servicii gratuite.

Ministerul Sănătății a trimis adrese către Casa Națională de Sănătate și către Direcția de Sănătate Publica din Cluj pentru a face verificări în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta