S-a găsit soluţia pentru rezidenţiat: este eliminat ministrul Educaţiei din procedură

Data actualizării: Data publicării:
instrument medici getty
FOTO: Getty Images

Criza rezidențiatului ar putea fi rezolvată în Parlament. Examenul, care a fost amânat, s-ar putea desfășura chiar dacă Guvernul este interimar.

Soluția a venit în Comisia de educație a Senatului. Propunerea va merge în plenul Camerei Superioare.

Adrian Wiener, liderul senatorilor USR: „Comisiile reunite de sănătate şi educaţie au acceptat propunerea noastră de exceptare de la semnătura pe metodologia de examen a ministrului Educaţiei.

Practic, se va desfăşura în acelaşi mod, sub acelaşi auspicii doar că implicarea ministrului educaţiei formal în semnarea acestor ordine va fi exceptată pentru 2009”.

Ministrul demis al Sănătății le-a spus studenților, în urmă cu o săptămână, că examenul de rezidențiat nu se poate organiza dacă nu este numit un ministru la Educației, care să semneze cele 7 ordine pentru organizarea concursului.

Președintele Iohannis a refuzat numirea unui titular pe motiv că guvernul PSD nu mai avea susținere politică, iar acum cabinetul Dăncilă a fost demis și trebuie instalat altul, care nu se știe când va primi votul parlamentului.

Proiect: Din 2020, admiterea la rezidenţiat va avea loc în a treia duminică a lunii noiembrie

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de marţi, în unanimitate (72 de voturi "pentru"), propunerea legislativă pentru modificarea OG 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, prin care s-a stabilit că, la nivel naţional, începând din anul 2020, admiterea la rezidenţiat va avea loc în a treia duminică a lunii noiembrie.

"Ministerul Sănătăţii organizează admiterea în rezidenţiat pe locuri şi pe posturi prin concurs naţional în a treia duminică a lunii noiembrie, iar admiterea în rezidenţiatul în medicina de familie, prin test de selecţie, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei Naţionale", prevede amendamentul senatorului PSD Liviu Pop.

Pentru anul în curs, concursul pentru rezidenţiat se va desfăşura aşa cum era stabilit, pe 8 decembrie, şi în acest sens, actul normativ iniţiat de un grup de parlamentari de la PSD, UDMR şi PNL şi amendat de Senat prevede că "prin derogare concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii pentru anul 2019 şi se poate desfăşura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătăţii şi instituţiile de învăţământ superior publice acreditate care au facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie".

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...