România va avea teste pentru depistarea virusului ucigaș din China. Unde se vor găsi

Data actualizării: Data publicării:
Miami Beach Offers Free Zika Testing
Foto: Getty Images

În curând românii vor beneficia de teste pentru depistarea virusului care a dus la moartea a șase persoane în China. Deși experții susțin că șansele ca acesta să fie transmis în România sunt mici, nu exclud măsuri de precauție.

Cel mai probabil, testările vor fi efectuate la Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș".

În momentul de față au devenit disponibile teste pentru identificarea infecției cu acest virus, dar gândiți-vă că discutăm despre un organism care abia a fost izolat. Mai durează până când vor fi disponibile teste comerciale, le numim noi. Deci există un acces limitat la teste, în momentul de față. Dar cred că în curând vom avea și în țară nostra și poate chiar la Institutul „Matei Balș”, teste care să poată depisteze acest tip de virus”, a spus președintele Societății Române de Microbiologie, dr. Alexandru Rafila, pentru Mediafax.

Înseamnă, practic, identificarea pacienților și a contactelor acestor pacienți, supravegherea lor, tratarea într-o zona în care să facă puțin probabilă răspândirea infecției. Sunt la aeroporturi, aeroporturile care au curse directe cu regiunea afectată din China, pe de o parte, care înseamnă, de fapt, identificarea pacienților febrili, care ar putea să vină din zona afectată și ar putea să aducă această afecțiune în țară în care ajung. În momentul de față nu avem decât patru cazuri și trei țări care au fost afectate. Mă refer la Coreea de Sud, Japonia și Thailanda”, a adăugat el.

Primele îmbolnăviri au apărut acum o lună în China, iar în scurt timp infecția s-a răspândit și în Coreea de Sud, Thailanda și Japonia.

OMS a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS. Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Editor web: M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...