Patriarhia Română anunță că se implică în informarea credincioșilor despre vaccinare: „În acest sens, nu în altul”

Data publicării:
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Foto: basilica.ro

Patriarhia Română anunță că se implică în vaccinare în sensul în care îi informează pe credincioși: „În acest sens, nu în altul”.

Purtătorul de cuvânt al Patrarhiei Vasile Bănescu, a anunțat, luni, că Biserica Ortodoxă Română, ca și toate celelalte culte religioase din România, a primit broșura informativă „Vaccinarea împotriva COVID-19 ÎN ROMÂNIA - Gratuită, Voluntară, Sigură”.

„Acest material informativ a fost transmis în această perioadă tuturor ierarhilor din Patriarhia Română. În acest sens, nu în altul, Biserica se implică în absolut firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la această vaccinare. Opțiunea pentru vaccinarea cu actualul vaccin anti-Covid trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul limpede al unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremelor. Doar cineva bine informat din surse sigure, credibile, validate instituțional, poate lua o decizie adecvată, menită să îi protejeze sănătatea personală și pe a celor din jur”, a anunțat Vasile Bănescu.

Ministerul Sănătății anunța că încheie duminica și săptămâna trecută „cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă”.

„Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată «Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură». Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: «Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău». Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!”, a fost mesajul Ministerului Sănătății.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...