Ministrul Sănătăţii, despre centrele pentru mari arşi: Lucrurile s-au schimbat faţă de acum 8 ani. Avem trei spitale în lucru

Data publicării:
Ministrul Sănătații, Alexandru Rafila, face declarații de presă la sediul Ministerului Sănătății din București pe 8 martie 2022.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, miercuri seară, referindu-se la tratarea marilor arşi, că lucrurile s-au schimbat foarte mult faţă de acum 8 ani când s-a produs incendiul din Clubul Colectiv. Rafila a precizat că se lucrează la toate cele trei centre de mari arşi, cel mai avansat fiind cel de la Timişoara, toate trei urmând să fie gata în prima parte a anului 2025. Odată finalizate acestea, România va avea 60 de paturi de mari arşi, ceea ce este ”o situaţia acceptabilă”, care ne apropie de media europeană, a explicat ministrul.

”Sunt în construcţie, cel mai avansat este cel de la Timişoara (...) A început să se construiască şi la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde va fi un centru de mari arşi pentru copii şi încă unul la Târgu Mureş. Vom semna contractul în cursul acestui an şi finalizarea lor va fi în cursul anului 2025. Probabil că vor fi primele mari iunvestiţii în sănătate care vor fi gata în prima jumătate a anului 2025”, a afirmat Alexandru Rafila, la TVR Info.

Ministrul Sănătăţii a spus că, în prezent, România tratează mari arşi la Bucureşti, Iaşi şi  Timisoara, având 34 de paturi dintre care 10 paturi pediatrice.

”Lucrurile s-au schimbat faţă de acum 8 ani, cel puţin pentru oamenii cu bună credinţă şi care văd cum sunt trataţi pacienţii arşi în România în momentul de faţă. Avem oameni antrenaţi (...) Ceea ce este pentru mine cel mai important este modul de organizare şi personalul care este antrenat. E clar că lucrurile s-au schimbat, inclusiv procedurile de transfer”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii, precizând că, după Crevedia, în 24 de ore au fost transferaţi în afara ţării toţi cei care nu puteau fi trataţi aici.

Întrebat care ar fi necesităţile României, care are 10.000 de mari arşi pe an, ministrul a declarat: ”Nicio ţară nu poate să facă centre de mari arşi care aşteaptă să se întâmple un incident major ca să fie internaţi pacienţii. Cu cele încă vreo 20 şi ceva de paturi ajungem la 60 de paturi, este o situaţie acceptabilă care poate să gestioneze această situaţie”.

Ministrul afirmă că cele 60 de paturi de mari arşi vor aduce România aproape de media europeană.

De asemenea, ministrul crede căm este nevoie de o campanie de informare pentru reducerea numărului accidentelor şi incidentelor în urma cărora rezultăm mari arşi.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...