Vaccinul împotriva tuberculozei, B.C.G., ar trebui făcut bebeluşilor în primele două zile de la naştere, acesta fiind inclus în calendarul de imunizare. Cu toate acestea, nou-născuţii din Constanţa nu primesc această doză.
„Ne confruntăm cu această problemă din 13 septembrie. Am anunţat DSP-ul”, a explicat medicul Cătălina Grasa, managerul Spitalului Județean Constanța.
În medie, zilnic, la Spitalul Judeţean din Constanţa se nasc 10-12 copii.
„Ne-au plecat, în perioada asta acasă, cam 70 de nou-născuţi. Mai sunt încă în jur de 30-35 de copii care se vor externa tot fără vaccin”, a precizat medicul specialist în neonatologie, Maria Voinescu.
Cu toate că acest vaccin poate fi făcut până la vârsta de un an, riscurile la care sunt expuşi copiii sunt foarte mari.
„Există riscul ca pe cale respiratorie să se transmită bacilul Koch, responsabil de răspândirea tuberculozei”, a explicat medicul Loti Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Constanța.
Părinţii trebuie să aştepte, deoarece vaccinul nu se găsește nici în farmacii.
„E în neregulă, dar nu am ce să fac. Am fost atenţionaţi să avem grijă cu copiii”, a declarat o mamă.
„O să o ţinem în casă. Nu putem să ne expunem aşa”, a spus mama altui copil nevaccinat.
Ministerul Sănătăţii a dat vina pe o neînţelegere și a dat asigurări că se va începe distribuirea vaccinului în curând.
„Problema a fost dată de un blocaj administrativ la stabilirea preţului de punere pe piaţă a acestui vaccin”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, vaccinul B.C.G ar urma să fie distribuit în spitale în următoarele două săptămâni. Copiii care nu au fost vaccinaţi în spital vor fi chemaţi la imunizare, imediat ce serul ajunge în spital.