Saltele, pături, saci de dormit, corturi şi conserve scoase din Rezervele de stat pentru taberele mobile de refugiați

Data publicării:
Cort dintr-o tabără mobilă de refugiați.
Saltele, pături, saci de dormit, corturi şi conserve scoase din Rezervele de stat pentru taberele mobile de refugiați. Foto: Profimedia

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, ajutoare umanitare de urgenţă către Prefecturile din Bucureşti şi din judeţele Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, constând în produse necesare dotării unor tabere mobile care să poată adăposti refugiaţi proveniţi din Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Guvernul a aprobat hotărârea privind scoaterea din Rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea lor ca ajutoare umanitare interne de urgenţă cu titlul gratuit către Instituţia Prefectului din municipiul Bucureşti şi din judeţele Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, pentru a proteja populaţia refugiată în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina. Au fost scoase din Rezervele de stat produse constând în saltele, pături, saci de dormit, corturi şi conserve, toate aceste produse fiind necesare pentru a pregăti şi dota taberele mobile care să poată fi folosite în adăpostirea refugiaţilor din Ucraina. Valoarea totală a acestor forme de sprijin se ridică la 1,5 milioane de lei fără TVA”, a precizat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului, potrivit Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...