Roberta Metsola: Spaţiul Schengen nu va fi complet până când nu va adera şi România

Data publicării:
Roberta Metsola
Roberta Metsola spune că România este susţinută de „prieteni numeroşi”, care o vor ajuta să ajungă în Schengen. FOTO: Profimedia Images

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat miercuri că Spaţiul Schengen nu va fi complet până nu va include şi România, transmite Agerpres.

Prezentă la Bucureşti, unde participă la Congresul PPE, Roberta Metsola a subliniat că va susţine integrarea României în Schengen, inclusiv în cadrul discuţiilor cu autorităţile din alte ţări.

„Spaţiul Schengen nu va fi complet până când nu va intra şi România în acest spaţiu. În decembrie 2022 am fost în Bucureşti, cu câteva zile înainte de a fi luată decizia de a nu accepta România şi Bulgaria, şi îmi aduc aminte că v-am văzut şi că v-am spus că, în timpul mandatului meu, ca preşedintă a Parlamentului European, vom putea să vedem şi România în Schengen. Astăzi, sunt angajată 100% pe această cale. O decizie foarte importantă va fi luată la sfârşitul acestei luni, pe 31 martie”, a spus Metsola, în cadrul unui dialog cu tineri din România, desfăşurat la Opera Naţională.

Metsola spune că România este susţinută de „prieteni numeroşi”, care o vor ajuta să ajungă în Schengen

Ea a menţionat că România este susţinută de „prieteni numeroşi”, care o vor ajuta să ajungă în Schengen.

„De fiecare dată trebuie să îmi arăt paşaportul şi de fiecare dată când părăsiţi ţara trebuie să arătaţi şi voi paşaportul. În toţi aceşti ani de când România a fost membră a UE, din 2007, efortul de transformare a ţării a fost nemaipomenit, deci mai trebuie făcut încă un lucru. În 2011, acum mulţi ani, s-a spus în Parlament acest lucru, am mai spus acest lucru şi o voi spune în continuare: vom depune eforturi. Inclusiv eu voi depune eforturi, voi discuta nu doar cu omologii români - pentru că mă întâlnesc cu toate autorităţile - voi vorbi şi cu autorităţi din alte ţări. Aveţi cuvântul meu că voi susţine integrarea României în Spaţiul Schengen”, a precizat preşedinta PE.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...